Uniunea Crestin-Democrata alege astazi succesorul Angelei Merkel

Vineri, 07 Decembrie 2018, ora 08:07
956 citiri
Uniunea Crestin-Democrata alege astazi succesorul Angelei Merkel
Foto: Arhiva Ziare.com

Membrii formatiunii politice Uniunea Crestin-Democrata (CDU) se intalnesc, vineri, pentru a alege un nou lider al partidului, pe fondul retragerii Angelei Merkel, care a indeplinit aceasta functie pentru aproape 20 de ani.

In timp ce, potrivit mai multor sondaje, candidatul preferat este unul dintre aliatii Angelei Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, lupta este una stransa intre aceasta si Friedrich Merz, care a castigat sustinerea mai multor membri cheie din cadrul partidului, relateaza site-ul agentiei Dpa.

Ministrul Sanatatii, Jens Spahn, participa, de asemenea, in cursa pentru presedintia CDU.

Potrivit France 24, Merkel, in varsta de 64 de ani, se retrage de la conducerea partidului in urma unor controverse privind politica sa liberala pentru imigranti.

"Sunt foarte recunoscatoare ca am putut fi presedinte al acestui partid pentru 18 ani, este o perioada foarte, foarte lunga, iar CDU a avut, desigur, momente bune si rele", a declarat Mekrel.

"Dar am castigat patru alegeri impreuna, iar eu sunt bucuroasa ca pot ramane cancelar", a adaugat aceasta.

La congresul CDU va participa si presedintele PNL, Ludovic Orban.

Cancelarul Angela Merkel a anuntat in octombrie ca nu va mai candida pentru postul de presedinte al CDU, in scrutinul intern din luna decembrie. Merkel a fost criticata dur in ultimii ani din cauza politicilor flexibile in materie de imigratie. Criticii sustin ca situatia a generat seria de rezultate slabe pentru partidul Uniunea Crestin-Democrata (CDU, centru-dreapta) in alegerile regionale.

Angela Merkel este liderul formatiunii CDU din anul 2000 si detine postul de cancelar al Germaniei din anul 2005.

Cum va arata Europa fara Merkel?Merkel da in sfarsit dovada de calitati de lider ...citeste mai departe despre "Uniunea Crestin-Democrata alege astazi succesorul Angelei Merkel" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#CDU schimbare Angela Merkel, #CDU inlocuitor Angela Merkel , #Stiri International