Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

UE avertizeaza asupra unei confruntari intre armatele Rusiei si Turciei in Siria

UE avertizeaza asupra unei confruntari intre armatele Rusiei si Turciei in Siria
Seful diplomatiei europene, Josep Borrell, avertizeaza asupra riscului unei confruntari intre fortele turce si ruse in Siria si ii indeamna pe europeni sa ajute la solutionarea conflictului, relateaza AFP.

"Asistam la confruntari intre regimul sirian si fortele turce, ca sa nu mai vorbim despre riscul ca militari turci si rusi sa se infrunte", a subliniat Borrell intr-un discurs sustinut marti seara in Parlamentul European (PE), al carui text a fost publicat miercuri.

"Aceste tensiuni ar putea declansa,la randul lor, un conflict regional mai larg", a avertizat el, pledand in favoarea unui armistitiu convenit intre Ankara si Moscova, care "trebuie sa fie aplicat".

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a amenintat miercuri ca va ataca regimul Assad "oriunde", in cazul unor noi atacuri vizand forte turce si a acuzat Rusia ca ia parte la "masacrarea" civililor in nord-estul tarii.

Josep Borrell participa miercuri la o reuniune a ministrilor Apararii din cadrul NATO la sediul Aliantei la Bruxelles.

Turcia este stat membru NATO, iar actiunile sale in Siria si Libia nemultumesc multi parteneri.

Incapacitatea UE de a se impune in criza siriana provoaca un "sentiment de frustrare", deoarece "Uniunea Europeana (UE) este neputinciooasa", a declarat seful diplomatiei in fata alesilor europeni.

"Putin conteaza ceea ce spunem noi - 'ei trebuie sa se opreasca, ar trebui, ar trebui, trebuie, trebuie, trebuie'. Da, dar cu ce parghie, cu ce forta, cu ce capacitate putem actiona noi asupra actorilor?", a subliniat el.

"Am spus timp de multi ani ca nu exista o solutie militara la conflictul din Siria, iar pana la urma a fost o solutie militara. Prin intermediul cui? Prin intermediul celor care sunt capabili sa foloseasca forta militara", si-a exprimat el regretul.

"Europa nu este in aceasta situatie. Noi vom conntinua sa-i indemnam pe toti sa inceteze atacurile vizand populatia civila, sa inceteze sa impiedice accesul umanitar (...). Dar noi stim toti ca este vorba despre o declaratie de principiu care nu este sustinuta de o forta coercitiva pentru a o transforma in realitate", a mai deplans Borrell.

"Daca vrem cu adevarat sa fim un actor geopolitic, trebuie sa actionam si sa avem mijloacele de a o face. Altfel, vom continua sa tinem sesiuni parlamentare ca aceasta si sa continuam sa spunem 'trebuie, trebuie, trebuie'", a avertizat seful diplomatiei europene. ...citeste mai departe despre "UE avertizeaza asupra unei confruntari intre armatele Rusiei si Turciei in Siria" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 540 ori
Citeste mai multe despreconflict Rusia Turcia razboi Siria