Trump anunta ca vrea o reactie foarte dura la racheta lansata de Coreea de Nord

Joi, 06 Iulie 2017, ora 16:18
1219 citiri
Trump anunta ca vrea o reactie foarte dura la racheta lansata de Coreea de Nord
Foto:Captura video/Casa Alba

Presedintele Donald Trump a anuntat joi, intr-o conferinta de presa comuna cu omologul sau polonez Andrzej Duda, la Varsovia, ca se gandeste la "niste lucruri foarte dure" ca raspuns fata de testarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) de catre Coreea de Nord, insa adauga ca nu inseamna neaparat sa le puna in practica.

Trump a spus ca vrea sa vada ce se intampla in urmatoarele saptamani si luni si a catalogat drept "o rusine" comportamentul Coreei de Nord.

El a apreciat ca Phenianul se comporta intr-un "mod foarte, foarte periculos" si a amenintat ca va trebui sa se faca ceva in legatura cu acest lucru.

Phenianul a lansat racheta saptamana aceasta. Aceasta problema urmeaza sa fie discutata la sfarsitul saptamanii, in cadrul summitului G20 la Hamburg, in Germania.

Donald Trump a indemnat tarile lumii sa infrunte "comportamentul foarte, foarte rau" al regimului nord-coreean.

El a indemnat tarile lumii sa exercite presiuni asupra Coreei de Nord, in urma testului balistic de saptamana aceasta.

Seful statului american a facut aceste declaratii intr-o conferinta de presa comuna cu omologul sau polonez Andrzej Duda, la Varsovia.

Trump a laudat Polonia pentru rolul pe care-l joaca in a ajuta la infrangerea gruparii jihadiste Statul Islamic.

Fortele armate poloneze ajuta la formarea fortelor speciale irakiene si efectueaza misiuni de recunoastere, a precizat el.

Militari polonezi au luptat si cooperat cot la cot cu militari americani in Irak si Afganistan, a adaugat presedintele american.

Polonia va gazdui 5.000 de militari americani, in vederea descurajarii comportamentului destabilizator al Rusiei, a subliniat Trump.

El a notat totodata ca Polonia este unul dintre putinii membri NATO care aloca 2% din PIB Apararii.

Trump a facut aceste declaratii in urma unei intalniri cu presedintele polonez si inaintea conferintei de presa.

Citeste mai departe despre "Trump anunta ca vrea o reactie foarte dura la racheta lansata de Coreea de Nord" pe Ziare.com.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#test nord coreean ICBM, #Trump declaratii Varsovia , #Stiri International