Trump a blocat plati de peste 10 miliarde de dolari din programul Obamacare

Duminica, 08 Iulie 2018, ora 17:05
817 citiri

Administratia Trump a blocat sambata plati de miliarde de dolari catre asiguratorii medicali, in cadrul programului Obamacare, motivand ca o decizie recenta a unui tribunal federal impiedica distribuirea banilor.

Centrul pentru Asistenta Medicala si Servicii Medicale (Centers for Medicare and Medicaid Services - CMS), care administreaza programele din cadrul legii Affordable Care Act, a anuntat ca masura afecteaza plati in valoare de 10,4 miliarde de dolari, transmite Reuters.

Aministratia presedintelui Donald Trump s-a folosit de atributiile sale de reglementare pentru a submina programul Obamacare, dupa ce Congresul controlat de republicani nu a reusit anul trecut sa inlocuiasca legea asistentei medicale.

Aproximativ 20 de milioane de americani sunt asigurati medical prin intermediul programului supranumit Obamacare.

Platile au rolul sa stabilizeze piata asigurarilor medicale prin compensarea asiguratorilor care au avut in 2017 asigurati cu boli mai grave si mai costisitoare.

Guvernul colecteaza bani de la asiguratorii medicali cu asigurati relativ mai sanatosi, ale caror asigurari costa mai putin.

CMS, care este subordonata Departamentului pentru Sanatate si Servicii Umane al SUA, a anuntat ca masura este necesara ca urmare a unei decizii luata in februarie de un tribunal federal din New Mexico, care a constatat ca guvernul federal foloseste o formula incorecta pentru alocarea platilor.

"Am fost dezamagiti de decizia recenta a curtii. In urma acestui litigiu, sunt blocate acum plati si incasari pentru ajustarea riscului in valoare de miliarde de dolari", a afirmat intr-un comunicat directorul CMS, Seema Verma.

Un tribunal federal din Massachusetts mentinuse in ianuarie formula de alocare a fondurilor.

Comunicatul CMS precizeaza ca agentia a solicitat tribunalului din New Mexico sa reanalizeze decizia si si-a exprimat speranta intr-o rezolvare prompta a problemei. ...citeste mai departe despre "Trump a blocat plati de peste 10 miliarde de dolari din programul Obamacare" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Trump Obamacare, #Obamacare asigurari sanatate , #Stiri International