Theresa May spune ca dupa Brexit, Londra ii va trata pe cetatenii europeni la fel ca pe ceilalti imigranti

Marti, 02 Octombrie 2018, ora 09:04
1424 citiri
Theresa May spune ca dupa Brexit, Londra ii va trata pe cetatenii europeni la fel ca pe ceilalti imigranti
Foto: Arhiva Facebook/ Theresa May

Sefa guvernului de la Londra, Theresa May, a anuntat marti noi reglementari in materie de imigratie in Regatul Unit, care vor intra in vigoare dupa Brexit si vor da intaietate lucratorilor calificati eliminand libera circulatie a cetatenilor europeni.

"Cand vom parasi Uniunea Europeana, vom institui un sistem de imigratie care pune capat, o data pentru totdeauna, liberei circulatii" a cetatenilor europeni in Regatul Unit, a declarat May intr-un comunicat in care precizeaza ca acesta va fi un sistem "bazat pe competentele lucratorilor, si nu pe originea lor", transmite AFP.

"Acest nou sistem va permite reducerea imigratiei persoanelor slab calificate", a aratat Theresa May, adaugand ca sistemul va pune Regatul Unit pe calea unei imigratii reduse la niveluri viabile, conform promisiunilor.

Prim-ministrul britanic ar urma sa detalieze noul sistem intr-un discurs pe care il va pronunta miercuri la congresul Partidului Conservator, la Birmingham.

Potrivit viitoarelor reglementari, persoanele care vor dori sa se stabileasca in Marea Britanie vor trebui sa certifice un anumit nivel de venit, pentru a garanta ca nu ocupa locuri de munca pentru care ar putea fi recrutati cetateni britanici.

Vizele pentru studenti nu vor fi supuse acelorasi criterii.

Cetatenii Uniunii Europene sunt in prezent liberi sa se stabileasca si sa lucreze in Regatul Unit, o situatie care urmeaza sa se incheie la sfarsitul perioadei de tranzitie post-Brexit, in decembrie 2020, in cazul unui acord intre Londra si Bruxelles asupra conditiilor iesirii britanicilor din UE, scrie AFP.

Acest nou sistem se bazeaza pe recomandarile formulate de Comitetul Consultativ asupra Migratiei (CAM) intr-un raport adresat guvernului si publicat pe 18 septembrie. Directorul CAM, Alan Manning, a luat parte, pe 24 septembrie, la o intalnire a cabinetului, ce a reunit principalii ministri britanici, pentru a expune concluziile documentului.

In acest studiu, CAM a recomandat elaborarea unui sistem de imigratie care nu ofera niciun regim preferential cetatenilor proveniti din Spatiul Economic European daca problema imigratiei nu este integrata in negocierile privind iesirea Regatului Unit din UE.

Downing Street a precizat ca o Carte Alba privind imigratia va fi publicata in aceasta toamna, in timp ce un proiect de lege va fi prezentat in 2019. ...citeste mai departe despre "Theresa May spune ca dupa Brexit, Londra ii va trata pe cetatenii europeni la fel ca pe ceilalti imigranti" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Theresa May imigranti, #Theresa May Brexit, #Theresa May cetateni europeni , #Stiri International