Momentul când un superiaht de 50 de milioane de dolari al unui oligarh rus se scufundă în apele Italiei. Echipajul, salvat de o ambarcațiune românescă VIDEO

Miercuri, 24 August 2022, ora 21:41
432 citiri
Momentul când un superiaht de 50 de milioane de dolari al unui oligarh rus se scufundă în apele Italiei. Echipajul, salvat de o ambarcațiune românescă VIDEO
O anchetă va stabili cauzele scufundării FOTO captură YouTube

Un iaht care aparținea oligarhului rus Ghenadi Aivazian s-a scufundat în largul coastelor italiene.

Potrivit presei italiene, iahtul ”My Saga” s-a scufundat la sfârșitul săptămânii trecute în Golful Squillace, la aproximativ 9 mile marine de coasta portului de agrement Catanzaro.

Construit în Italia, în 2007, superiahtul cu motor, cu o lungime de 39,4 metri, naviga de la Gallipoli la Milazzo cu un echipaj format numai din italieni.

Vineri seară, Autoritatea Portuară din Crotone a primit un mesaj de la iaht care anunța că ia apă.

Potrivit publicației Superyacht Times, la iaht au ajuns barca de patrulare CP321 din Crotone și o barcă de patrulare românească, aflată în serviciul Frontex.

Echipajul a fost evacuat și, deși s-a încercat remorcarea navei până în port, condițiile meteo s-au înrăutățit și iahtul s-a scufundat.

O anchetă va stabili cauzele scufundării. ...citeste mai departe despre "Momentul când un superiaht de 50 de milioane de dolari al unui oligarh rus se scufundă în apele Italiei. Echipajul, salvat de o ambarcațiune românescă VIDEO" pe Ziare.com

#iaht scufundat italia, #oligarh rus, #Italia , #Stiri International