SUA iau in calcul disuasiunea pentru combaterea atacurilor cibernetice

Miercuri, 29 Octombrie 2014, ora 11:47
1163 citiri
SUA iau in calcul disuasiunea pentru combaterea atacurilor cibernetice
web.studenti.math.pmf.unizg.hr

Armata Statelor Unite mobilizeaza mijloace in spatiul cibernetic pentru a descuraja hackerii sa atace potentiale tinte americane, a anuntat marti seful Agentiei pentru Securitate Nationala (NSA).

Michael Rogers, care conduce si Comandamentul Cibernetic al Pentagonului, a vorbit, intr-o conferinta de presa, despre strategia in materie de razboi nuclear, in care detinerea bombei atomice este considerata ca fiind disuasiva in fata unui adversar ce ar lua in calcul un potential , potrivit Mediafax.

In calitate de director al acestei unitati militare de aparare cibernetica, Rogers intentioneaza sa avertizeze hackerii in privinta consecintelor actiunilor lor. "Astazi, fie ca este vorba de un stat, de o organizatie sau de un individ, majoritatea (piratilor informatici) ajung la concluzia, in opinia mea, ca actiunile lor comporta prea putine riscuri, ca pretul de platit este foarte mic", a subliniat el.

"Eu nu spun ca este adevarat", a declarat directorul NSA, "dar sunt de parere ca cei mai multi dintre ei considera ca isi pot permite sa fie destul de agresivi si nu este in interesul nostru pe termen lung, in calitate de tara, de a mentine aceasta perceptie. Trebuie sa incercam sa o schimbam", a spus el la Camera de Comert de la Washington.

Potrivit lui, armata are un "cadru legal" pentru folosirea oricarei arme cibernetice ofensive, cu conditia sa aiba aprobarea presedintelui american si a secretarului Apararii.

"Sper", a adaugat el, "ca se va putea pune in aplicare pe termen lung un ansamblu de norme si reguli care sa ne permita sa avem definire o mai clara a ceea ce este acceptabil (in spatiul cibernetic) si chiar (sa conturam) ideea disuasiunii".

Aceste declaratii au fost facute in contextul in care doua rapoarte, publicate marti, au conchis ca Guvernul rus si cel chinez sunt, in mod sigur, in spatele unei vaste retele de spionaj cibernetic impotriva Statelor Unite si Europei.

#SUA combatere atacuri cibernetice, #SUA disuasiune combatere atacuri cibernetice , #Stiri International