Statele Unite si Regatul Unit acuza Rusia de un atac cibernetic masiv asupra Georgiei

Vineri, 21 Februarie 2020, ora 11:47
1303 citiri
Statele Unite si Regatul Unit acuza Rusia de un atac cibernetic masiv asupra Georgiei
Foto: Arhiva Pixabay

Statele Unite ale Americii (SUA) si Regatul Unit acuza armata rusa ca se afla in spatele unui atac cibernetic major din 2019 asupra Georgiei.

Atunci, atacul a afectat cateva mii de site-uri guvernamentale si site-uri administrate privat. In plus, a intrerupt difuzarea a cel putin doua posturi de televiziune importante, relateaza CNN.

"In 28 octombrie 2019, Centrul principal pentru tehnologii speciale al Directiei Generale de Informatii (GRU) a Statului Major rus (GTsST, cunoscut si sub denumirea de Unitatea 74455 sau Sandworm) a efectuat un atac cibernetic major asupra tarii Georgia", a declarat secretarul de stat Mike Pompeo.

"Statele Unite cer Rusiei sa renunte la acest demers in Georgia sau in alte tari. De asemenea, ne angajam sa sprijinim Georgia si oamenii sai in imbunatatirea securitatii cibernetice".

Atacurile cibernetice ruse sunt vazute de SUA ca parte a unei strategii mai largi a Moscovei de destabilizare a vecinilor sai, care include si campanii de dezinformare.

"Pozitia guvernului SUA a fost clara, vom apara interesele partenerilor si aliatilor nostri si vom raspunde Rusiei pentru aceste activitati destabilizatoare", a declarat purtatorul de cuvant al Pentagonului, locotenent-colonel Carla Gleason, pentru CNN.

In acelasi timp, si Regatul Unit acuza Rusia ca se afla in spatele acestui atac cibernetic.

Ministerul britanic de Externe a transmis ca Centrul National de Securitate Cibernetica al Regatului Unit "considera (...) ca GRU a efectuat atacuri cibernetice de amploare, care au afectat inclusiv site-urile guvernului georgian, instantelor, mai multor ONG-uri, presei si diverse intreprinderi si, de asemenea, au intrerupt difuzarea mai multor televiziuni nationale".

"Aceste atacuri cibernetice fac parte din campania de lunga durata a Rusiei de activitati ostile si destabilizatoare impotriva Georgiei", a mai precizat ministerul.

Ministrul de externe al Marii Britanii, Dominic Raab, a transmis la randul sau ca "aceasta campanie a GRU, de atacuri cibernetice impotriva Georgiei, o natiune suverana si independenta, este total inacceptabila".

A.D. ...citeste mai departe despre "Statele Unite si Regatul Unit acuza Rusia de un atac cibernetic masiv asupra Georgiei" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Rusia atac cibernetic Georgia, #acuzatii Rusia atac cibernetic , #Stiri International