Serbia a rascumparat un combinat siderurgic cu un dolar

Marti, 31 Ianuarie 2012, ora 16:24
1602 citiri
Serbia a rascumparat un combinat siderurgic cu un dolar

Guvernul sarb a rascumparat marti pentru un dolar cel mai mare combinat siderurgic din tara, vandut in urma cu opt ani companiei americane U.S. Steel, transmite AP.

Premierul sarb, Mirko Cvetkovic, care a semnat acordul oficial cu vicepresedintele U.S. Steel, David J. Rintoul, a precizat ca acordul a fost o 'miscare fortata' pentru a salva locurile de munca ale celor 5.000 de angajati. Cvetkovic a mai anuntat ca guvernul de la Belgrad va numi un nou director general si va trebui sa gaseasca un nou partener strategic.

In anul 2003 grupul U.S. Steel a cumparat combinatul siderurgic de la Smederevo, aproximativ 60 de kilometri sud-est de Belgrad, pentru 33 milioane de dolari. Dupa preluare companie americana a investit mai multe milioane de dolari in combinat, care a devenit cel mai important exportator al Serbiei. In 2010 combinatul siderurgic de la Smederevo a avut vanzari externe de 35 milioane de dolari, fiind responsabil pentru 10% din exporturile Serbiei.

Insa din cauza crizei economice globale din 2008, combinatul a inceput sa inregistreze pierderi. In primele noua luni ale anului trecut unitatea a operat mult sub capacitatea anuala de productie de 2,2 milioane tone si a inregistrat pierderi de 73 milioane de dolari.

Combinatul siderurgic de la Smederevo este a doua mare companie pe care Serbia o cumpara dupa ce a fost privatizata, dupa ce recent autoritatile de la Belgrad au rascumparat pachetul de actiuni pe care grupul grec OTE l-a achizitionat in 1997 la compania nationala de telecomunicatii Telekom Serbia

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rascumparare Serbia, #rascumparare combinat siderurgic serbia , #Stiri International