Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Scandalul Turcia-Olanda se extinde: Premierul danez a contramandat vizita omologului sau turc in Danemarca

Scandalul Turcia-Olanda se extinde: Premierul danez a contramandat vizita omologului sau turc in Danemarca
Premierul danez Lars Lokke Rasmussen i-a "propus" duminica omologul sau turc Binali Yildirim sa isi amane o vizita in Danemarca, prevazuta pentru sfarsitul lunii martie, din cauza "escaladarii" tensiunilor intre Ankara si Haga, relateaza AFP.

"O astfel de vizita nu ar putea fi facuta facand abstractie de atacurile actuale ale Turciei impotriva Olandei. Deci, i-am propus colegului meu turc sa amane intalnirea noastra", a afirmat seful Guvernului danez intr-un comunicat.

"In circumstante normale, ar fi o placere sa il primesc pe premierul turc Yildirim, cu care am avut un dialog direct si constructiv pe 10 decembrie, la Ankara", a adaugat el.

Rasmussen a subliniat ca Danemarca "priveste cu o ingrijorare puternica evolutia Turciei, unde principiile democratice sunt supuse unei presiuni puternice".

O vizita a premierului turc ar putea fi perceputa drept o manifestare a "unei viziuni mai complezente" a Danemarcei in ceea ce priveste evolutia politica din Turcia, "ceea ce este departe de adevar", a dat el asigurari.

Vizita oficiala a lui Yildirim urma sa aiba loc pe 20 martie, potrivit postului de radio danez DR. Participarea ministrilor turci la mitinguri vizand promovarea in diaspora turca a referendumului a provocat, in ultimele saptamani, tensiuni intre Ankara si mai multe capitale europene.

Premierul Lars Lokke Rasmussen a postat anuntul pe pagina sa de Facebook, in limbile engleza si daneza. Daca anuntul in engleza, care a fost redat mai sus, este unul cat se poate de diplomatic, varianta in daneza este mai dura: incepe cu "suntem foarte ingrijorati" si se incheie cu "l-am informat pe colegul meu turc ca intalnirea noastra a fost amanata". (n.red.)



...citeste mai departe despre "Scandalul Turcia-Olanda se extinde: Premierul danez a contramandat vizita omologului sau turc in Danemarca" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 645 ori
Citeste mai multe despreconflict diplomatic Turcia Olanda