Sarkozy sustine propunerea lui Brown de a taxa tranzactiile financiare la nivel mondial

Vineri, 12 Martie 2010, ora 17:53
1318 citiri
Sarkozy sustine propunerea lui Brown de a taxa tranzactiile financiare la nivel mondial

Premierul britanic Gordon Brown a declarat vineri ca a ajuns la o intelegere cu presedintele francez Nicolas Sarkozy pentru a crea o taxa pe tranzactiile financiare la nivel mondial si ca un proiect de reglementare a fondurilor speculative este in curs de elaborare, potrivit AFP, informeaza NewsIn.

"I-am facut propuneri lui Nicolas (Sarkozy): suntem de acord asupra modului in care vom inainta. (...) Cred ca pozitiile noastre sunt identice in aceasta privinta, putem deci sa avansam", a asigurat premierul britanic, cu ocazia unei conferinte de presa comune cu presedintele Frantei, aflat in vizita la Londra.

"Va exista astfel o taxa financiara mondiala care nu numai ca este de actualitate, dar va face obiectul unui raport care va fi publicat in urmatoarele saptamani", a preciazat Brown.

El a subliniat ca, desi ideea unei astfel de taxe a fost primita cu scepticism la inceput, sustinerea acordata de autoritatile britanice si franceze au permis avansarea in sensul dorit.

In ceea ce priveste reglementarea fondurilor speculative, Sarkozy a aratat ca discutiile la nivel european vizeaza ajungerea la un punct de echilibru, care sa permita obtinerea unei mai mari transparente, fara insa a pune in pericol piata financiara britanica.

Sarkozy a admis ca Gordon Brown este obligat sa apere interesele City-ului londonez, asa cum si el apara interesul economiei franceze.

Miercuri, secretarul de stat britanic pentru servicii financiare, Paul Myners, le-a declarat sefilor de fonduri de investitii ca se va bate cu tarie pentru a apara libera circulatie a capitalurilor.

El a avertizat, insa, ca "nimeni din aceasta sala nu va obtine o directiva europeana in forma sperata".

#sarkozy, # brown, # taxare, # tranzactii financiare , #Stiri International