Rusia incepe constructia South Stream, proiect de 16,5 mld euro

Vineri, 07 Decembrie 2012, ora 09:43
1232 citiri
Rusia incepe constructia South Stream, proiect de 16,5 mld euro

Gigantul rus Gazprom demareaza vineri, in prezenta presedintelui rus, Vladimir Putin, lucrarile de constructie a gazoductului South Stream, destinat sa livreze Uniunii Europene gaze naturale din Rusia prin Marea Neagra, ocolind Ucraina, transmite AFP.

Ceremonia oficiala de inaugurare a santierului va incepe la ora 11.00 GMT la Anapa, pe malul Marii Negre, punctul de pornire a traseului acestui gazoduct.

Vladimir Putin, presedintele Gazprom, Aleksei Miller, si cel al consortiului South Stream, Marcel Kramer, urmeaza sa tina cate un discurs cu aceasta ocazie.

Proiectul, cu un cost total estimat la circa 16,5 miliarde de euro, este realizat de un consortiu alcatuit din Gazprom (50%), grupul petrolier italian ENI (20%), francez EDF (15%) si german Wintershall (15%), o filiala a gigantului din industria chimica BASF.

Gazoductul va alimenta de la sfarsitul anului 2015 Europa de Vest, in special Italia, prin Marea Neagra si Peninsula Balcanica.

El va permite Rusiei sa ocoleasca Ucraina, principala tara de tranzit in prezent, ale carei conflicte tarifare cu Moscova au dus la intreruperi temporare in livrarile catre tarile din Uniunea Europeana.

In luna ianuarie, Gazprom a anuntat ca lucrarile, ce urmau sa inceapa in 2013, vor fi devansate pentru decembrie 2012, dupa cum a cerut Vladimir Putin in 2011, la acea data prim-ministru al Rusiei.

South Stream va fi complementar echivalentului sau nordic, Nord Stream, care leaga Rusia de Germania pe sub Marea Baltica. Lansat in noiembrie 2011, aceasta instalatie cu o lungime de 1.220 de kilometri si-a dublat capacitatea, pentru a ajunge la 55 de miliarde de metri cubi anual, dupa darea in folosinta la inceputul lunii octombrie a celei de-a doua conducte.

Livrarile de gaze naturale din Rusia reprezinta peste un sfert din necesarul de gaze in tarile Uniunii Europene.

#lucrari South Stream, #Gazprom lucrari South Stream, #conducta gaze Gazprom South Stream , #Stiri International