Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

O româncă a profitat de defecțiunea unui bancomat și a scos 32.000 de euro în loc de 700

O româncă a profitat de defecțiunea unui bancomat și a scos 32.000 de euro în loc de 700

O femeie de naționalitate română în vârstă de 48 de ani a fost condamnată la cinci luni de închisoare de către Tribunalul Regional din orașul austriac Feldkirch, deoarece anul trecut a profitat de defecțiunea unui bancomat și a scos 32.000 de euro în loc de cei 700 pe care avea de gând să-i scoată.

Reținută în Franța pe baza unui mandat internațional de arestare, femeia a trebuit să răspundă pentru fapta sa în fața instanței în cursul zilei de luni, 20 iunie.

Potrivit procurorului, în septembrie anul trecut, românca a scos dintr-un un bancomat al băncii Dornbirner Sparkasse aproximativ 32.000 de euro, în loc de câteva sute din contul propriu.

O eroare de sistem a dispozitivului a făcut posibil acest lucru. În loc să informeze un angajat al băncii despre eroarea respectivă, femeia a băgat repede banii în buzunar și a dispărut.

Frauda a fost însă înregistrată de camerele de supraveghere din apropierea bancomatului și femeia a fost dată în urmărire internațională. Ea a fost prinsă în Franţa la începutul lunii mai şi transferată în Austria, scrie jurnalemigrant.com.

În timpul procesului, când judecătorul a întrebat-o unde sunt banii, acuzata a mărturisit că i-a folosit pentru a plăti tratamentul mamei sale grav bolnave, pentru înmormântarea acesteia și pentru întreținerea familiei din România.

Românca a fost acuzată de furt calificat și a primit cinci luni de închisoare. ...citeste mai departe despre "O româncă a profitat de defecțiunea unui bancomat și a scos 32.000 de euro în loc de 700" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 436 ori
Citeste mai multe despreromanca inchisoare furt Bancomat defect Austria