Negociatorii Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de presedintia semestriala finlandeza, si cei ai noului Parlament European format dupa alegerile din mai vor avea, marti, o prima runda de discutii cu privire la desemnarea sefului Biroului Procurorului Public European (EPPO), pozitie pentru care se afla in cursa si Laura Codruta Kovesi.
Presedintia finlandeza a Consiliului
UE ia in calcul includerea acestui subiect pe agenda reuniunii de joi a COREPER (Comitetul reprezentantilor permanenti ai tarilor membre ale UE), au declarat, pentru Agerpres, surse de la Bruxelles.
La 12 septembrie, Parlamentul European, care dupa alegerile europene din luna mai si-a reconfirmat sprijinul pentru candidata Laura Codruta Kovesi, si-a desemnat noua echipa de negociatori pentru functia de procuror-sef european.
Noua echipa este formata din presedinta Comisiei de control bugetar (CONT) a PE, Monika Hohlmeier, eurodeputata germana din grupul Partidului Popular European (PPE) din PE, Juan Fernando Lopez Aguilar, presedintele Comisiei pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE), membru al grupului S&D din
Spania, si Maite Pagazaurtundua, vicepresedinte al comisiei LIBE si membru al grupului Renew Europe, tot din Spania.
Procedura de desemnare a noului procuror-sef european nu s-a finalizat pana la incheierea mandatului fostului Parlament European, motiv pentru care a fost necesara desemnarea unei noi echipe de negociere. In cursa se mai aflau la momentul respectiv romanca Laura Codruta Kovesi, candidata preferata de Parlamentul European, si francezul Jean-Francois Bohnert, favoritul Consiliului UE in urma unui vot in COREPER desfasurat in luna februarie.
La finalul lunii iulie, Bohnert a fost propus de presedintele francez Emmanuel Macron la sefia Parchetului National Financiar din tara sa si urma sa se retraga din cursa pentru functia de procuror-sef european, dar nu a facut un anunt oficial in acest sens.
Pana in prezent, 22 de state membre ale UE s-au alaturat initiativei EPPO. Exceptand Regatul Unit, care va parasi Uniunea Europeana, cele cinci tari care nu participa inca (
Suedia,
Ungaria,
Polonia,
Irlanda si
Danemarca) se vor putea alatura in orice moment.
Citeste si: Planul Guvernului Dancila cu Kovesi: ce urmareste ...citeste mai departe despre "
Reincep negocierile pentru functia de procuror-sef european, la care candideaza Kovesi" pe
Ziare.com Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.