RBS a raportat pierderi de 3,6 miliarde de lire sterline in 2009

Joi, 25 Februarie 2010, ora 11:08
1350 citiri
RBS a raportat pierderi de 3,6 miliarde de lire sterline in 2009

Royal Bank of Scotland (RBS) a anuntat, joi, ca a inregistrat pierderi de 3,6 miliarde de lire sterline in 2009, anunta cotidianul britanic The Independent, citat de NewsIn.

Pierderile bancii la care statul britanic detine 84% dintre actiuni sunt insa mult mai mici decat recordul negativ inregistrat de RBS in 2008, respectiv 24,3 miliarde de lire sterline.

Directorul general RBS va renunta la prima pentru 2009, calcand pe urmele directorilor bancii concurente Barclays, a relatat, luni, AFP.

Potrivit cotidianului Financial Times, Stephen Hester, ce a preluat functia in noiembrie 2008, in plin proces de salvare a grupului bancar de catre guvern, va renunta la prima anuala ce ar putea depasi 1,6 milioane lire (1,8 milioane euro).

Prin sacrificarea propriei prime, Hester spera ca va convinge guvernul sa permita bancii sa acorde angajatilor bonusuri in valoare de 1,3 miliarde lire, precizeaza publicatia.

Aceasta decizie va pune presiune pe directorul general al bancii concurente Lloyds Banking Group (LBG), detinuta in proportie de 43% de catre stat, pentru a lua o decizie similara.

Totusi, LBG prevede ca va acorda angajatilor prime in valoare de numai 200 milioane lire.

Saptamana trecuta, directorul general al Barclays, John Varley, si directorul bancii de investitii Barclays Capital, Bob Diamond, au renuntat complet la prime pentru al doilea an consecutiv, in pofida rezultatelor in crestere afisate de grup.

Barclays nu a beneficiat de nicio injectie de capital din partea guvernului. 

#rbs, # pierderi, # lire, # sterline , #Stiri International