Cenzura sovietica revine? Putin a promulgat controversatele legi care prevad inchisoare pentru ofensa la adresa statului

Marti, 19 Martie 2019, ora 09:44
1046 citiri
Cenzura sovietica revine? Putin a promulgat controversatele legi care prevad inchisoare pentru ofensa la adresa statului
Foto: Arhiva Pixabay

Presedintele rus Vladimir Putin a promulgat, in pofida criticilor, doua legi controversate, una permitand autoritatilor sa blocheze sau sa amendeze publicatii pe Internet care difuzeaza "stiri false", iar cealalta pedepsind "ofense la adresa simbolurilor statului".

Publicarea oficiala a acestor legi, luni, adoptate la inceputul lui martie de deputati, are loc in pofida protestelor aparatorilor drepturilor omului, care vad in ele riscul cenzurii si amenintari la adresa libertatii de exprimare.

Prima lege pedepseste "false informatii semnificative social si difuzate ca informatii adevarate", care creeaza o "amenintare la adresa securitatii" publicului sau statului sau pot "conduce la tulburari masive", relateaza AFP.

Procurorilor le revine sa stabileasca ceea ce constituie o "informatie falsa" si sa dea jandarmului rus al presei, Roskomnadzor, puterea de a cere stergerea acesteia, sub amenintarea blocarii. Legea prevede o amenda de pana la 1,5 milioane de ruble (20.500 de euro).

A doua lege pedepseste "ofense aduse simbolurilor statului" si permite Roskomnadzor sa blocheze continuturi care dau dovada de "lipsa de respect" fata de autoritati. In afara de amenzi, legea prevede pana la 15 ani de inchisoare in cazul recidivistilor.

Politia va decide ceea ce este stire falsa si ceea ce nu este

In opinia aparatorilor drepturilor omului, aceste doua legi reprezinta o noua etapa a reprimarii vocilor critice si presei in Rusia.

"Aceste noi interdictii si sanctiuni nu sunt doar urmarea masurilor legislative represive care au inceput in 2012", dupa manifestatiile impotriva revenirii lui Vladimir Putin la presedintie, a declarat pentru AFP Iuri Djibladze, presedintele Centrului pentru Dezvoltarea Democratiei si Drepturilor Omului.

"Acesta este un nivel cu totul nou, care care reia aproape literal legi din epoca sovietica", subliniaza el.

"Incepand de-acum, politia va decide ceea ce este stire falsa si ceea ce nu este", denunta, la randul sau, Aleksandr Cerkasov, conducatorul organizatiei Memorial. "Asta va conduce la incalcari ale libertatilor si drepturilor civice", a adaugat el.

"Sa urasca in tacere"

Presedintele Consiliului Consultativ pentru Drepturile Omului de la Kremlin Mihail Fedotov a declarat pentru AFP ca grupul sau i-a cerut, fara succes, presedintelui rus sa nu promulge aceasta lege.

Inclusiv publicatii in general conciliante cu presedintele rus au criticat legea.

"Autoritatile vor ca oamenii sa urasca in tacere", decl ...citeste mai departe despre "Cenzura sovietica revine? Putin a promulgat controversatele legi care prevad inchisoare pentru ofensa la adresa statului" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Rusia legi internet, #Rusia lege stiri false, #Rusia lege ofense stat , #Stiri International