Polonia are unda verde de la SUA sa cumpere F-35: Sa-si reduca dependenta de echipamentele rusesti depasite

Miercuri, 11 Septembrie 2019, ora 23:17
1110 citiri
Polonia are unda verde de la SUA sa cumpere F-35: Sa-si reduca dependenta de echipamentele rusesti depasite
Foto: captura video

SUA au anuntat miercuri ca au aprobat vanzarea a 32 de avioane stealth de ultima generatie F-35 catre Polonia, in suma de 6,5 miliarde de dolari. Tranzactia ar putea alimenta tensiunile cu Moscova, noteaza AFP.

Acordul prevede vanzarea a 32 de avioane de vanatoare fabricate de Lockheed Martin si 33 de reactoare F-135 Pratt and Whitney, insotite de armamentul si sistemele de navigatie necesare, se arata intr-un comunicat al Departamentului de Stat.

Prin onorarea acestei comenzi a Varsoviei, anuntata in iunie cu prilejul vizitei presedintelui polonez Andrzej Duda la Washington, Statele Unite vor sa "echipeze un aliat cheie al NATO cu avionul de vanatoare cel mai avansat din lume" si "sa-i reduca dependenta de echipamentele rusesti depasite", a comentat un oficial din Departamentul de Stat.

Membrii Congresului american pot contesta aceasta tranzactie in termen de 30 de zile, ceea ce nu s-a intamplat insa de cateva decenii.

Polonia se numara printre tarile membre ale NATO care aloca cel putin 2% din PIB pentru aparare. Varsovia a fost de acord in 2017 sa creasca treptat cheltuielile pentru aparare, de la 2% la 2,5% din PIB, ceea ce inseamna ca bugetul anual ar trebui sa se majoreze de aproape doua ori, pana la circa 80 de miliarde de zloti (21 de miliarde de dolari) pana in 2032. ...citeste mai departe despre "Polonia are unda verde de la SUA sa cumpere F-35: Sa-si reduca dependenta de echipamentele rusesti depasite" pe Ziare.com

#SUA Polonia cumpara F35 , #Stiri International