Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Papa Francisc, mesaj dur pentru afaceristi: Obsesia consumerismului distruge!

Papa Francisc, mesaj dur pentru afaceristi: Obsesia consumerismului distruge!


Mediul de afaceri global a primit un mesaj dur din partea uneia dintre cele mai puternice organizatii spirituale din lume.

Intr-un mesaj adresat oamenilor de afaceri de pe glob, liderul Bisericii Catolice, Papa Francisc, a atras atentia asupra pericolelor care pandesc din umbra dezvoltarii tehnologice prea rapide.

Enciclica emisa joi de suveranul pontif cuprinde largi sectiuni dedicate rolului pe care tehnologia si avantul afacerilor le joaca in randul umanitatii. Mesajul critic arata ca globalizarea si supertehnologizarea sunt facute de multe ori in detrimentul omului, relateaza reporterii CNN.

Noile greseli capitale

Liderul Vaticanului a surprins recent atat clericii din Biserica Catolica, cat si mediile politice si de afaceri printr-o iesire la rampa in care a atras atentia asupra dramelor sociale create de deteriorarea conditiilor de mediu la nivel global.

De aceasta data, prin enclicica remisa la mijlocul acestei saptamani, Papa Francisc a intrat in detalii aratand ca noi greseli capitale fata de spiritual uman sunt savarsite prin modul de abordare a noilor provocari financiare si tehnologice cu care se confrunta umanitatea.

Iata si punctele divergente pe care suveranul pontif le-a evidentiat in scrisoarea sa.

Profitul

"Trebuie sa respingem o conceptie magica asupra pietei, care sugereaza ca problemele se pot rezolva prin simpla crestere a profitului inregistrat de companii si indivizi.

Este realistic sa speram ca cei obsedati de maximizarea profiturilor se vor opri sa reflecteze pentru o clipa asupra dezastrului ecologic pe care il lasa pentru generatiile viitoare?

Cu alte cuvinte, afacerile scot profit calculand si platind numai o mica parte din costurile reale implicate.

Abia cand costurile economice si sociale ale utilizarii resursele partajate de mediu sunt recunoscute cu transparenta si sunt suportate in totalitate de catre cei care le suporta, nu de alte popoare sau generaii viitoare vom putea considera aceste actiuni etice".

Ajutor financiar

"Salvarea bancilor cu orice pret, transferul acestor datorii in datoria publica, amanarea la nesfarsit a asumarii necesitatii de reformare si revizuire a intregului sistem, arata puterea absoluta a sistemului financiar.

Este o putere care nu are niciun viitor si care da nastere unor noi crize dupa o perioada slaba de recuperare economica.

Criza financiara din 2007-2008 a oferit oportunitatea de a dezvolta o noua economie, axata pe principii etice si noi moduri de a regla practicile financiare speculative si bunastarea".

Afacerile, exceptia de la regula

"Daca intr-o anumita regiune dintr-un stat, in care autoritatile nu isi indeplinesc sarcinile, afacerile incep sa imbrace masca binefacerii pentru a castiga putere si a se considera exceptii de la regula tolerand diferite forme de crima organizata: trafic de persoane, de droguri sau violenta, toate acestea se va dovedi greu de eradicat dupa aceea"

Combustibili fosili

"Observam clar ca tehnologia bazata pe consumul carburantilor fosili: carbune, petrol si gaz, trebuie inlocuita progresiv fara intarziere".

Reactii intarziate

"In ultimele decenii, problemele de mediu au avut un rol principal in cadrul dezbaterilor publice si au generat o serie de raspunsuri de generoasa sustinere din partea opiniei publice.

Cu toate acestea, politicienii si oamenii de afaceri au reactionat cu intarziere fata de urgenta provocarilor cu care se confrunta lumea".

Mediul online si social media

"Odata ce media si tehnologia digitala au devenit omniprezente, influenta lor ii poate face pe oameni se opreasca din a invata cum sa traiasca in mod intelept, sa gandeasca in profunzime si sa iubeasca cu generozitate.

In acest context, intelepciunea straveche risca sa se piarda in tumultul avalansei de informatii distractive".

Rolul consumatorului

"O schimbare in stilul de viata al fiecaruia dintre noi poate pune presiune pe care detin puterea politica, economica si sociala. Este ceea ce anumite grupuri de consumatori obtin prin boicotarea anumitor produse.

Aceste reactii s-au dovedit eficiente in modul de operare al unor afaceri, fortandu-le sa priveasca din alta perspectiva efectele de mediu si modul de productie.

Atunci cand presiunea sociala afecteaza castigurile unei companii, aceasta isi cauta un nou mod de productie. Acest lucru demonstreaza ca avem nevoie de un simt de responsabilitate sociala in randul consumatorilor".

Produse de consum

"Achizitia de bunuri trebuie vazuta intotdeauna ca un act moral si nu doar ca un simplu act economic.

O revarsare constanta de bunuri de consum ne poate incanta inima rapindu-ne, in acelasi timp, bucuria de a trai cu adevarat si de a pretui fiecare moment din viata.

Obsesia consumerismului mai presus de toate, in conditiile in care foarte putini sunt cei care pot sustine un astfel de stil de viata, nu face decat sa duca la violenta si distrugere reciproca.

De vreme ce piata incurajeaza consumerismul ca urmare a efortului de a vinde produsele, oamenii pot pica victime ale unui vartej de cumparaturi si cheltuieli inutile".

Poluare

"Strategia de a cumpara si a vinde certificate de emisii de carbon poate conduce la noi forme de speculatii financiare care nu vor reduce emisiile de gaze de sera la nivel global.

Multe masini, folosite de una sau mai multe persoane aglomereaza traficul urban ducand, in cele din urma lacrearea unor noi sosele si locuri de parcare si afectand conditiile de viata in marile orase".

Inventii daunatoare

"Dimensiunea sociala a schimbarilor globale include si efectele inovatiilor tehnologice asupra pietei muncii, a excluziunii sociale, a inegalitatii in redistribuirea veniturilor si a comsumului de energie si servicii.

Tensiunile sociale care iau nastere din acesta cauza sporesc gradul de violenta si duc la aparitia unor noi forme de agresiune sociala, trafic de substante halucinogene, mai ales in randul tinerilor, si la pierderea identitatii umane.

O dezvoltare tehnologica si economica care nu lasa in urma sa o lume mai buna si o viata de o calitate net superioara a indivizilor, nu poate fi considerata progres"- a punctat Papa Francis in mesajul adresat umanitatii.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3257 ori