O femeie a preluat in premiera conducerea social-democratilor din Austria. La fel s-a intamplat si in Germania

Sambata, 24 Noiembrie 2018, ora 22:31
1456 citiri
O femeie a preluat in premiera conducerea social-democratilor din Austria. La fel s-a intamplat si in Germania
Foto: Facebook / Pamela Rendi-Wagner

Pamela Rendi-Wagner a fost aleasa sambata la conducerea Partidului Social-Democrat (SPO, fondat in 1889), devenind astfel prima femeie care preia pozitia de lider al acestei formatiuni istorice, principala de opozitie din Austria.

Rendi-Wagner a fost desemnata presedinte al partidului cu voturile a 97,8% dintre delegati, intr-un congres federal in care a fost singura candidata, transmite EFE.

Ea a declarat ca este pregatita sa devina prima sefa de guvern din Austria si ca prioritar pentru partid este sa se indrepte catre cei care "simt ca au fost lasati singuri si abandonati".

Pamela Rendi-Wagner l-a acuzat pe cancelarul si liderul Partidului Popular austriac, Sebastian Kurz, ca nu a intreprins nimic in materie de migratie cat timp a fost ministru de Externe si a pledat pentru o abordare comuna a problemei de catre Uniunea Europeana.

Noua sefa a social-democratilor austrieci are 47 de ani si este doctor in medicina, specializarea medicina tropicala.

A ocupat, in perioada martie-decembrie 2017, functia de ministru al Sanatatii si preia functia de lider al SPO de la fostul cancelar Christian Kern, care, la inceputul lui octombrie, a anuntat ca se retrage complet din politica.

Si Partidul Social Democrat din Germania (SPD) este condus in premiera de o femeie, Andrea Nahles, din luna aprilie. Nahles, in varsta tot de 47 de ani, este prima presedinta a SPD din istoria de 155 de ani a partidului, care este de altfel si cel mai vechi din Germania.

Angela Merkel, la randul sau, este cancelarul Germaniei din 2005, fiind astfel si cel mai longeviv conducator european, iar inca din 2000 este in fruntea Uniunii Crestin-Democrate (CDU), fiind singura femeie aflata la conducere din istoria partidului sau.

Cel mai vechi partid din Germania va fi condus in premiera de o femeie. Se ridica o noua Merkel? ...citeste mai departe despre "O femeie a preluat in premiera conducerea social-democratilor din Austria. La fel s-a intamplat si in Germania" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#social democrati Austria, #SPO Austria , #Stiri International