Nimic nu e tabu în combaterea stării de urgență în aprovizionarea cu gaz

Vineri, 24 Iunie 2022, ora 17:21
1013 citiri
Nimic nu e tabu în combaterea stării de urgență în aprovizionarea cu gaz

Economie la încălzire, dușuri mai puține? Germania s-ar putea aștepta la așa ceva în toamna și iarna care vin. Nu doar din cauza războiului Rusiei. Măcar o parte din criza energetică are cauze interne, crede Jens Thurau.

Ministrul Economiei, Robert Habeck, a anunțat activarea nivelului doi de alarmă, după reducerea semnificativă a livrărilor de gaz de către Rusia prin conducta Nord Stream 1. Planul de urgență are trei niveluri de alarmă, al treilea ar însemna decretarea stării de urgență. Habeck a declarat că situația este serioasă și că reducerea livrărilor de gaz este un "atac economic împotriva noastră". El a îndemnat populația să facă economie de gaz.

Gata cu energia atomică după catastrofa de la Fukushima în 2011, gata cu exploatările de cărbune până în 2030, dezvoltare masivă a sectorului energiilor regenerabile, totul pentru protecția climei: Germania are planuri ambițioase sub actualul guvern (și a avut și sub precedentele) de restructurare a aprovizionării cu energie. Aproape cu rușine s-a făcut mereu referire la rolul gazului ca o "tehnologie de punte". Cu alte cuvinte: este nevoie de gaz în Germania pentru încălzire, în industrie, pentru producerea de curent electric. Dar nu pentru multă vreme, cel puțin acesta era planul. Dar este un plan conceput în alte timpuri, unele în care Rusia era considerată furnizorul principal de gaz și unul de încredere.

Slaba dezvoltare a energiei eoliene și solare

Abia acum devine clar că mai ales anumite părți importante din industria germană sunt mari consumatoare de gaz - de exemplu în fabricarea sticlei. De la companii se aude tot mai des că și ele se bazează pe hidrogenul nepoluant ca sursă de energie în viitor - dar este vorba deocamdată doar de intenții de viitor. Hidrogenul este însă verde doar dacă este obținut și el prin energie eoliană sau solară. Prin urmare, totul depinde de extinderea rapidă și la scară largă a energiilor regenerabile - dar tocmai aici nu s-a făcut mai nimic în ultimii ani. Multe lucruri nu au mers cum trebuia în revoluția energetică, constatare care însă nu ajută la nimic în situația actuală.

Face parte din logica agresivă a președintelui Vladimir Putin folosirea de diverse paravane dubioase prin care să se reducă livrările de gaz. Dar și guvernul german a refuzat multă vreme să accepte că ne amenință starea de urgență în aprovizionarea cu gaz. Ministrul Econ ...citeste mai departe despre "Nimic nu e tabu în combaterea stării de urgență în aprovizionarea cu gaz" pe Ziare.com

Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu...
#gaze, #criza gaze, #Rusia, #razboi Ucraina , #Stiri International