NBC: Un fost agent sovietic a participat la intalnirea secreta dintre Trump Jr. si avocata rusa

Vineri, 14 Iulie 2017, ora 23:00
723 citiri
NBC: Un fost agent sovietic a participat la intalnirea secreta dintre Trump Jr. si avocata rusa
Foto: Facebook/Donald Trump Jr.

Un lobbyist ruso-american, fost agent sovietic, a participat la intalnirea din iunie 2016 dintre fiul cel mare si ginerele lui Donald Trump si o avocata din Rusia, despre care ei credeau ca este in posesia unor informatii compromitatoare despre Hillary Clinton.

Prezenta acestei persoane la intalnirea dezvaluita sambata trecuta nu era cunoscuta pana acum. Participantii la reuniunea de la Trump Tower de la 9 iunie 2016 au fost: Donald Trump Jr., cumnatul sau Jared Kushner, fostul director de campanie al candidatului republican, Paul Manafort, avocata rusa Natalia Veselnitkaia, si acest barbat, al carui nume nu a fost facut public, arata AFP si Reuters.

Conform NBC News, barbatul este un fost agent de contra-spionaj sovietic, fost militar, care a emigrat in SUA si a obtinut cetatenia americana.

Avocatul lui Donald Trump Jr., Alan Futerfas, a confirmat prezenta barbatului, care, potrivit acestuia, a fost descris atunci ca un prieten al lui Emin Agalarov si "probabil un prieten al Nataliei".

Futerfas a afirmat ca barbatul l-a asigurat ca nu lucreaza pentru guvernul rus si ca, in orice caz, clientul sau nu cunostea atunci tot trecutul rusului.

Emin Agalarov este un cantaret rus, prieten al familiei Trump si care a ajutat la organizarea intalnirii.

Donald Trump Jr. a recunoscut voluntar in aceasta saptamana ca s-a intalnit cu Natalia Veselnitkaia, in speranta ca ea i-ar fi transmis informatii ale guvernului rus privind-o pe Hillary Clinton.

Insa avocata nu ar fi fost in cele din urma in posesia unor astfel de informatii si ar fi vorbit in special despre Legea Magnitki din SUA, cea privind sanctiunile impotriva Rusiei. Ea a respins ca ar fi avut vreo legatura cu puterea de la Moscova.

Dezvaluirea privind aceasta reuniune a zguduit totusi tabara Trump, care sustine de luni de zile ca nu a existat nicio tentativa de coordonare cu Rusia in timpul campaniei prezidentiale de anul trecut din SUA.

Senatul il cheama pe Trump Jr. la audieri. Presedintele spune ca fiul lui n-a facut nimic rauKremlinul neaga orice legatura cu avocata rusa care i-a oferit sprijinul lui Trump ...citeste mai departe despre "NBC: Un fost agent sovietic a participat la intalnirea secreta dintre Trump Jr. si avocata rusa" pe Ziare.com

#Trump Jr intalnire agent sovietic, #Trump Jr intalnire avocata, #ancheta campanie prezidentiala , #Stiri International