Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Rusia anuleaza o importanta intalnire cu un oficial american, in replica la sanctiunile SUA

Rusia anuleaza o importanta intalnire cu un oficial american, in replica la sanctiunile SUA
Adjunctul ministrului de Externe rus, Serghei Riabkov, a anuntat, miercuri, ca a anulat intalnirea pe care urma sa o aiba cu subsecretarul de stat american Thomas Shannon - prevazuta pentru vineri - ca raspuns la noile sanctiuni impuse de Washington contra Rusiei.

SUA au adaugat, marti, 38 de nume pe lista entitatilor supuse sanctiunilor in legatura cu actiunile Rusiei in estul Ucrainei. Numele adaugate pe lista respectiva includ 19 persoane fizice si 19 organizatii, transmite Reuters.

Aceasta masura este "o continuare a tendintei stabilite de Administratia Obama, cu scopul de a distruge relatiile dintre tarile noastre", a mentionat Riabkov intr-o declaratie postata pe site-ul Ministerului de Externe rus.

"Actiunile Statelor Unite golesc de valoare afirmatiile Washingtonului, conform carora doreste dialog cu Moscova", mai arata oficialul.

Serghei Riabkov declarase, luni, ca se va intalni cu Thomas Shannon la Sankt Petersburg, pe 23 iunie, pentru a discuta despre "probleme existente in relatiile bilaterale".

In urma cu 5 zile, Senatul american a adoptat noi sanctiuni impotriva Rusiei, impreuna cu un mecanism care nu-i va permite presedintelui Donald Trump sa ia vreo decizie privind suspendarea oricarei astfel de masuri contra Moscovei.

Actul normativ urmeaza sa fie examinat si de Camera Reprezentantilor a Congresului american, unde verdictul este deocamdata incert. Textul include o prevedere conform careia presedintele SUA nu va putea sa reduca sau sa elimine aceste sanctiuni fara aprobarea Congresului. ...citeste mai departe despre "Rusia anuleaza o importanta intalnire cu un oficial american, in replica la sanctiunile SUA" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 581 ori