Medvedev, despre deprecierea rublei: Nu trebuie sa ne lasam prada isteriei

Joi, 11 Decembrie 2014, ora 09:37
1270 citiri
Medvedev, despre deprecierea rublei: Nu trebuie sa ne lasam prada isteriei
Foto: csmonitor.com

Premierul rus Dmitri Medvedev a cerut miercuri rusilor puternic afectati de deprecierea rublei sa aiba rabdare, asigurandu-i ca moneda, in prezent subevaluata, isi va reveni.

Rubla s-a depreciat in acest an cu 40% fata de dolar si cu o treime fata de euro, din cauza sanctiunilor occidentale legate de criza ucraineana si prabusirea cotatiei petrolului, provocand panica in randul populatiei, transmite Mediafax.

"Nu trebuie sa ne lasm prada isteriei, trebuie sa ne inarmam cu rabdare si sa vedem cum au evoluat astfel de situatii in trecut. In 2008-2010, cand rubla s-a depreciat puternic, o parte din populatie s-a ingramadit la casele de schimb valutar, pentru a converti rublele in alte monede, dar in final rubla s-a apreciat", a afirmat Medvedev la televiziunea publica.

El a adaugat ca cei care si-au transferat economiile in dolari sau alte valute in final au pierdut bani.

In pofida interventiilor masive ale bancii centrale pe piata valutara si a avertisementelor autoritatilor fata de speculatori, moneda rusa a continuat sa se devalorizeze in ultimele saptamani, iar miercuri s-a aflat aproape de minimul record atins saptamana trecuta, cu un declin de 1,2%, la 54,5050 unitati pentru un dolar.

"Majoritatea economistilor considera ca rubla este subevaluata. Este evident ca va avea loc o reevaluare, nu stiu cand, in aceasta luna, intr-o luna, vom atinge echilibrul", a mai spus premierul.

Medvedev a recunoscut ca devalorizarea rublei are consecinte negative, cu o inflatie care ar putea depasi 9% in 2014.

Pentru a evita instabilitatea pietei financiare, banca centrala va majora probabil dobanda de politica monetara de la 9,5% la 10,5%, anticipeaza analisti intervievati de Bloomberg.

#Medvedev depreciere rubla, #Dmitri Medvedev premier rus , #Stiri International