Ingrijorare in randul tarilor NATO. Rusia si-ar fi dotat rachetele cu focoase nucleare

Vineri, 15 Decembrie 2017, ora 13:25
1021 citiri
Ingrijorare in randul tarilor NATO. Rusia si-ar fi dotat rachetele cu focoase nucleare
Foto: Arhiva Ziare.com

Alianta Nord-Atlantica si-a exprimat temerile fata de un sistem de rachete al Federatiei Rusie care ar putea fi echipat cu focoase nucleare, incalcand astfel prevederile Tratatului Fortelor Nucleare Intermediare semnat in 1987.

NATO a anuntat ca "aliatii au descoperit un sistem de rachete rus care provoaca ingrijorari", indemnand Rusia sa "se adreseze acestor ingrijorari intr-o maniera transparenta si substantiala, angajandu-se activ intr-un dialog tehnic cu Statele Unite", se arata intr-un comunicat citat de The Associated Press.

Pe de alta parte, Rusia a anuntat ca in 2018 va efectua de doua ori mai multe teste cu rachete balistice decat era planificate in acest an, a declarat, vineri, comandantul Fortelor de Rachete Strategice Ruse, Serghei Karakaiev.

"Cinci lansari de rachete au fost efectuate in 2017, un alt test este in asteptare, iar 12 lansari au fost planificate pentru 2018", a spus Karakaiev. Generalul rus a mai anuntat ca Fortele de Rachete Strategice vor primi peste 20 de lansatoare de rachete stationare si mobile Yars anul viitor.

Alianta Nord-Atlantica a anuntat in luna septembrie ca pregateste masuri militare impotriva Rusiei, care fusese acuzata de instalarea unor sisteme de rachete care prezentau riscuri pentru baze NATO din Europa. ...citeste mai departe despre "Ingrijorare in randul tarilor NATO. Rusia si-ar fi dotat rachetele cu focoase nucleare" pe Ziare.com

#rachete balistice rusia, #NATO Rusia , #Stiri International