Hotel ingropat de avalansa in Italia: Un supravietuitor, sotul unei romance disparute, povesteste prin ce a trecut

Vineri, 20 Ianuarie 2017, ora 12:22
744 citiri
Hotel ingropat de avalansa in Italia: Un supravietuitor, sotul unei romance disparute, povesteste prin ce a trecut
Foto: Arhiva Ziare.com

Giampiero Parete, unul dintre cei doi supravietuitori ai avalansei care a distrus un hotel din centrul Italiei, a povestit ce s-a intamplat in timpul si inainte de tragedie. Presa scrie ca sotia si cei doi copii ai lui Parete, care sunt inca disparuti, sunt romani.

Infirmierele spun ca barbatul nu mai sufera de hipotermie, insa este in stare de soc, pentru care i s-au administrat medicamente.

"Speram", este primul sau cuvant, spus cu voce tare, pentru a fi auzit si pentru a se incuraja singur. "Poate dupa cina imi vor da vesti bune", a aratat barbatul, intr-un interviu acordat joi seara publicatiei Corriere della Sera.

Cei doi copii ai italianului, Ludovica, de sase ani, si Gianfilippo, de opt ani, mancasera de pranz miercuri, la 12.30 ora locala (13.30 ora Romaniei). Tatal lor incarcase bagajele in masina, in timp ce Adriana, infirmiera la clinica privata De Cesaris, a achitat nota de plata la receptie.

"Sambata, fiica mea a implinit sase ani, saptamana viitoare este (aniversarea - n.red.) sotiei mele. Sarbatorisem deja la un restaurant din Montesilvano. Insa cea mica voia sa vada zapada. Am mai fost de doua ori la (hotelul - n.red,) Rigopiano. Eu nu trebuia sa lucrez, iar copiii nu aveau absente (la scoala - n.red.), deci ii puteam lua trei zile. Asa ca am profitat de pretul redus din timpul saptamanii si am plecat", spune italianul.

Ajunsi, insa, la hotel, cei patru au fost dezamagiti. "Nu reusisem nici macar sa iesim la o plimbare. Prea multa zapada, o vreme ingrozitoare. Asa ca am decis sa plecam cu o zi mai devreme. Au fost chiar draguti, ne-au oferit reducere", povesteste el.

"Am pornit motorul, eram noi si alte doua familii in coloana. La baza scarilor ne-a oprit doamna de la receptie (...): unde plecati, drumul este sub un zid de zapada, intoarceti-va, chemam dezapezirea", a continuat barbatul.

Asa ca s-au intors din drum, iar toti oaspetii hotelului Rigopiano se stransesera in hol, pentru a astepta sa poata pleca. Copiii au iesit cu mama lor pe terasa acoperita cu lemn. Se saturasera sa stea inauntru si voiau sa alerge.

La un moment dat, Adriana s-a intors in hotel, pentru ca o durea capul.

"I-am spus sa stea jos pe canapeaua de la intrare, ca ma duc eu sa iau o aspirina din masina pe care o lasasem in parcare", povesteste barbatul.

Nu a mai vazut-o de atunci. "Erau copaci care scartaiau, ca si cum se indoiau. Apoi a fost un vant mai puternic, dar ciudat. Si dupa aceea am auzit (un zgomot - n.red.) ca si cum s-ar fi ...citeste mai departe despre "Hotel ingropat de avalansa in Italia: Un supravietuitor, sotul unei romance disparute, povesteste prin ce a trecut" pe Ziare.com

#supravietuitor avalansa hotel Italia, #romanca avalansa Italia , #Stiri International