Hackerii CIA lauda antivirusul romanesc: Bitdefender rezista in continuare nebuneste!

Joi, 09 Martie 2017, ora 22:57
957 citiri
Hackerii CIA lauda antivirusul romanesc: Bitdefender rezista in continuare nebuneste!
Foto: Facebook/ Bitdefender

WikiLeaks a dezvaluit, marti, ca a obtinut instrumente ultrasecrete cu care CIA sparge telefoane sau diverse aplicatii, iar in cele 8.000 de pagini de informatii apar si adevarate recenzii ale unora dintre cele mai populare produse antivirus.

Surprinzator sau nu, singurele care au provocat mari probleme hackerilor CIA sunt Comodo si Bitdefender, un antivirus romanesc, scrie agentia Associated Press, citata de The Columbian.

Hackerii CIA pun la incercare sistemele antivirus, iar aceste dezvaluiri arata ca agentiile americane de informatii sunt constiente de defectele produselor ce ar trebui sa ne protejeze pe noi toti in mediul online.

Sunt analizate sistemele Comodo, Kaspersky, Avira, AVG, F-Secure si, desigur, Bitdefender.

Insa, daca in ce priveste Comodo laudele se opresc cand vine vorba despre ultima versiune, a sasea, cu Bitdefender este o alta poveste.

"Postarile (din documentele WikiLeaks - n.red.) nu sunt suficient de concludente pentru a spune cu siguranta, insa Bitdefender, un produs antivirus romanesc, pare sa provoace hackerilor multe probleme.

O postare pare sa sugereze ca Bitdefender poate fi depasit cu o anumita indemanare. Sau poate ca nu", este comentariul AP, care citeaza o postare din WikiLeaks: "Vai, am incercat asta. Bitdefender rezista in continuare nebuneste!".

Marius Buterchi, reprezentant al companiei romanesti, a spus ca singura concluzie de tras din asta este ca "Noi detectam metodele CIA".

Dupa dezvaluirile facute de WikiLeaks, autoritatile americane au lansat o ancheta penala federala.

Apoi, CIA a acuzat WikiLeaks ca ii ajuta pe inamicii SUA, iar Apple a anuntat ca majoritatea vulnerabilitatilor de securitate dezvaluite de Wikileaks au fost deja reparate. ...citeste mai departe despre "Hackerii CIA lauda antivirusul romanesc: Bitdefender rezista in continuare nebuneste!" pe Ziare.com

#Bitdefender laudat CIA, #Bitdefender documente WikiLeaks, #hackeri CIA Bitdefender, #WikiLeaks dezvaluiri Bitdefender , #Stiri International