Guvernul ucrainean interzice majorarea pretului la gaze inainte de alegeri

Miercuri, 03 Aprilie 2019, ora 14:47
1460 citiri
Guvernul ucrainean interzice majorarea pretului la gaze inainte de alegeri
Foto: CC0 Creative Commons

Guvernul ucrainean a interzis companiei de stat Naftogaz sa majoreze pretul gazelor naturale pentru consumatori, a declarat miercuri premierul Volodimir Groisman, o masura care va fi apreciata de alegatori, dar ii va nemultumi pe creditorii internationali ai Ucrainei, transmite Reuters.

Interdictia, care a intrat in vigoare retroactiv de la 1 aprilie, a fost anuntata in contextul in care presedintele Petro Porosenko, un aliat al premierului Volodimir Groisman, incearca sa isi creasca sansele in cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, ce va avea loc in data de 21 aprilie.

In primul tur, care a avut loc duminica, pro-occidentalul Petro Porosenko o obtinut suficiente voturi pentru a participa la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, insa are o sarcina dificila in a-l devansa pe favoritul Vladimir Zelenski, un fost actor si moderator tv care a intrat in politica.

Pe langa faptul ca a plafonat pretul gazelor naturale pentru consumatori la nivelul actual de 8,55 hryvna (0,32 dolari) pentru un metru cub, premierul Volodimir Groisman a precizat ca, in acelasi timp, Guvernul autorizeaza Naftogaz sa reduca preturile daca vor aparea conditii favorabile pe piata.

Luna trecuta Volodimir Groisman declara ca va cere Ministerului de Finante si companiei Naftogaz sa demareze discutiile cu Fondul Monetar International, in incercarea de a preveni orice noua modificare a pretului la gazele naturale pentru consumatorii casnici.

In schimb, FMI, un creditor important al Ucrainei, a cerut in repetate randuri autoritatilor de la Kiev sa majoreze pretul gazelor naturale pana la nivelul pietei, facand din aceasta majorare o preconditie pentru acordarea de noi ajutoare financiare.

Ultima data cand Guvernul ucrainean a majorat pretul gazelor naturale a fost in luna octombrie 2018, cand tarifele au fost majorate cu aproape un sfert, ceea ce i-a permis sa obtina un nou acord stand-by in valoare de 3,9 miliarde dolari cu FMI.

Pretul gazelor naturale este un subiect sensibil in Ucraina, unde o mare parte din populatie traieste in pragul saraciei, iar majorarea decisa in luna octombrie a redus popularitatea presedintelui Petro Porosenko in randul unor alegatori.

#pret gaze Ucraina, #alegeri Ucraina , #Stiri International