Ginerele lui Viktor Orban, investigat dupa ce OLAF a gasit nereguli grave in contractele lui cu statul

Joi, 08 Februarie 2018, ora 21:19
814 citiri
Ginerele lui Viktor Orban, investigat dupa ce OLAF a gasit nereguli grave in contractele lui cu statul
Foto: Arhiva Pixabay

Procurorii ungari au lansat o investigatie privind un caz de frauda cu fonduri europene care il vizeaza pe ginerele premierului Viktor Orban, in conditiile in care Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) a desfasurat o ancheta independenta.

OLAF a anuntat in luna ianuarie ca ancheta vizeaza 35 de proiecte de iluminat public din Ungaria, derulate de catre o companie controlata de catre Istvan Tiborcz, ginerele lui Orban.

Comisia Europeana a primit un raport in acest sens, potrivit caruia investigatia "a dezvaluit nu doar nereguli grave in majoritatea proiectelor, dar si conflicte de interese".

"Data incheierii acestei investigatii, care vizeaza fraude bugetare si alte infractiuni, nu poate fi estimata in acest moment", a spus procurorul Csilla Gugyi.

Proiectele investigate, privind modernizarea stalpilor de iluminat din mai multe orase din Ungaria, au fost efectuate de o companie numita Elios Innovativ Zrt, in perioada 2011-2015. Istvan Tiborcz, care s-a casatorit cu fiica lui Viktor Orban, Rahel, in 2013, a fost un membru al consiliului de administratie din 2009 pana in 2014. El si-a vandut pachetul de actiuni in 2015, invocand atacuri nefondate la adresa lui si a familiei.

Guvernul de la Budapesta a anuntat ca a colaborat in investigatia OLAF si ca sustine ancheta demarata de catre procurori. ...citeste mai departe despre "Ginerele lui Viktor Orban, investigat dupa ce OLAF a gasit nereguli grave in contractele lui cu statul" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ginere Viktor Orban ancheta OLAF, #ginere Orban contracte stat Ungaria , #Stiri International