Țara europeană nevoită să naționalizeze o companie importatoare de gaz, pentru a face față crizei energiei

Joi, 22 Septembrie 2022, ora 07:14
649 citiri
Țara europeană nevoită să naționalizeze o companie importatoare de gaz, pentru a face față crizei energiei
FOTO Pixabay

Uniper, cel mai mare importator de gaze din Germania va fi naționalizat de guvernul de la Berlin, pentru a menţine industria pe linia de plutire în urma crizei energetice la nivel mondial, costul total ajungând la 29 miliarde de euro.

După ce a acceptat deja în iulie să salveze marele importator de gaze printr-un acord de 15 miliarde de euro, statul va cumpăra acum pachetul de acţiuni Uniper, de 56%, deţinut de compania Fortum din Finlanda, pentru 0,5 miliarde de euro. Statul german urmează să deţină aproximativ 98,5% din Uniper.

”De când pachetul de stabilizare pentru Uniper a fost convenit în iulie, situaţia Uniper s-a deteriorat şi mai mult, rapid şi semnificativ; ca atare, au fost convenite noi măsuri pentru a rezolva situaţia”, a anunţat Fortum într-un comunicat.

Uniper este cel mai mare importator de gaze din Germania şi a fost afectat de livrările de gaze foarte reduse din Rusia, care au determinat creşterea preţurilor.

Gigantul energetic de stat Gazprom din Rusia a oprit la începutul acestei luni, pe termen nelimitat, fluxurile de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1, o mişcare care a agravat problemele Uniper, a declarat pentru CNBC CEO-ul Uniper, Klaus-Dieter Maubach.

Fortum va deconsolida Uniper începând cu al treilea trimestru al anului 2022, a anunţat compania miercuri, în timp ce împrumutul de 4 miliarde de euro acordat de Fortum către Uniper va fi rambursat, iar compania finlandeză va fi eliberată de o garanţie de 4 miliarde de euro a companiei-mamă.

”În circumstanţele actuale de pe pieţele europene de energie şi recunoscând gravitatea situaţiei Uniper, renunţarea la Uniper este pasul potrivit de făcut, nu numai pentru Uniper, ci şi pentru Fortum”, a declarat CEO-ul Fortum, Markus Rauramo.

”Rolul gazului în Europa s-a schimbat fundamental de când Rusia a atacat Ucraina, la fel şi perspectivele pentru un portofoliu în domeniul gazelor. Ca urmare, justificarea comercială a unui grup integrat nu mai este viabilă.”

Acordul aduce suma totală oferită de guvern celor mai mari importatori de gaze din Germania - Uniper, fosta divizie a Gazprom Sefe şi VNG, divizia EnBW - la cel puţin 40. miliarde de euro. ...citeste mai departe despre "Țara europeană nevoită să naționalizeze o companie importatoare de gaz, pentru a face față crizei energiei" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Concedierile de la Tesla lovesc din plin singura sa fabrică din Europa. Peste o treime din angajați ar urma să rămână fără slujbă
Concedierile de la Tesla lovesc din plin singura sa fabrică din Europa. Peste o treime din angajați ar urma să rămână fără slujbă
Tesla, cel mai mare producător auto în funcţie de capitalizarea bursieră, va concedia până la 3.000 de angajaţi la singura sa fabrică din Europa, Grunheide, lângă Berlin, după ce a...
Noua comoară energetică din inima Europei. Investiția care schimbă jocul și dă o lovitură neașteptată Chinei
Noua comoară energetică din inima Europei. Investiția care schimbă jocul și dă o lovitură neașteptată Chinei
Producția de „aur alb” a început la zăcământul care poate alimenta 500.000 de mașini electrice în fiecare an. Apar vești bune pentru industria energetică din Europa, deoarece...
#Germania, #nationalizare, #companie, #gaze , #Stiri International