Germania, convinsa ca se va gasi o solutie rapida pentru deblocarea bugetului UE, dupa veto-ul Poloniei si Ungariei

Marti, 17 Noiembrie 2020, ora 14:25
981 citiri
Germania, convinsa ca se va gasi o solutie rapida pentru deblocarea bugetului UE, dupa veto-ul Poloniei si Ungariei
Angela Merkel/Twitter

Ministrul german de externe, Heiko Maas, s-a declarat marti 'convins' ca va fi gasita rapid o solutie pentru deblocarea bugetului UE si a planului de relansare european, in pofida vetoului exprimat in ajun de Ungaria si Polonia, transmite AFP.

'In orele si zilele urmatoare, ne vom aseza la masa cu toate partile implicate pentru a gasi o solutie', a declarat intr-o conferinta de presa Maas, a carui tara asigura pana la sfarsitul anului presedintia Consiliului Uniunii Europene.

'Germania, in rolul sau actual de presedinte, este in parte responsabila de a gasi o solutie dupa ce Polonia si Ungaria si-au exprimat vetoul, la fel cum suntem in rolul nostru de facilitator al acestui proces', a adaugat el.

Maas s-a declarat 'convins ca va exista o solutie', pentru ca 'exista atat de multi bani in joc si atatea tari UE au nevoie disperata de ei si ii asteapta, incat avem nevoie nu doar de o solutie, ci mai ales de o solutie rapida'.

Budapesta si Varsovia au blocat luni bugetul UE pentru 2021-2027 si planul masiv de relansare - aprobate dupa negocieri dificile de cei 27 in iulie -, deschizand o criza in interiorul Uniunii in plin val al doilea al pandemiei.

Cele doua state se opun unui mecanism de privare de fonduri europene a tarilor acuzate de incalcari ale statului de drept (independenta a justitiei, respectarea drepturilor fundamentale).

Blocajul din partea Ungariei si Poloniei penalizeaza cetatenii Uniunii Europene, care risca sa plateasca un 'pret foarte mare', a denuntat la randul sau secretarul de stat pentru afaceri europene al Germaniei, Michael Roth.

'Nu exista scuze pentru noi intarzieri. Le cer tuturor sa isi asume responsabilitatile', a afirmat Roth, cu putin timp inaintea unei reuniuni prin videoconferinta cu omologii sai.

'Nu este momentul unor vetouri, ci de a actiona rapid si intr-un spirit de solidaritate. Populatiile noastre vor plati un pret foarte ridicat pentru acest blocaj', a avertizat el.

Sefii de stat si de guvern din UE s-au pus de acord in iulie, dupa un summit maraton de patru zile si patru nopti, asupra unui plan de relansare calificat drept 'istoric' pentru sprijinirea economiilor tarilor lor sa depaseasca criza provocata de pandemie. In suma de 750 miliarde de euro, planul este legat de bugetul multianual pe 2021-2027 de peste 1.000 miliarde de euro.

CITESTE SI

Ungaria lui Viktor Orban se pregateste sa infrunte administratia americana a lui Joe Biden

Polonia asteapta concesii din partea Bruxellesu ...citeste mai departe despre "Germania, convinsa ca se va gasi o solutie rapida pentru deblocarea bugetului UE, dupa veto-ul Poloniei si Ungariei" pe Ziare.com

România marchează cea mai mare rată a inflației din UE pentru a două lună consecutiv
România marchează cea mai mare rată a inflației din UE pentru a două lună consecutiv
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna februarie până la 2,8%, de la un nivel de 3,1% în ianuarie, însă România este, pentru a doua lună consecutiv, ţara cu cea...
Bucureștiul, în topul orașelor europene cu cele mai ieftine locuințe. De câte salarii medii ai nevoie pentru un apartament de 70 mp
Bucureștiul, în topul orașelor europene cu cele mai ieftine locuințe. De câte salarii medii ai nevoie pentru un apartament de 70 mp
Bucureşti este unul dintre oraşele europene cu cele mai scăzute preţuri ale locuinţelor şi cu cele mai ridicate niveluri ale accesibilităţii achiziţionării acestora, arată datele unei...
#Germania, #Angela Merkel, #Polonia, #Ungaria, #buget UE, #Europa, #relansare economica , #Stiri International