Geithner sustine ca ratingul SUA nu va fi "niciodata" sub nivelul AAA

Duminica, 07 Februarie 2010, ora 23:27
1011 citiri
Geithner sustine ca ratingul SUA nu va fi "niciodata" sub nivelul AAA

Secretarul Trezoreriei americane, Thimoty Geithner, a declarat ca Statele Unite nu sunt in pericol de a-si pierde ratingul 'AAA', chiar daca administratia prezidentiala a estimat pentru acest an un deficit bugetar de 1.600 miliarde dolari, relateaza Bloomberg.

"In niciun caz", a raspuns Geithner, intr-un interviu pentru ABC News, la intrebarea daca Statele Unite se confrunta cumva cu pericolul diminuarii ratingului.

"Aceasta tara nu se va confrunta niciodata cu asa ceva", a completat el. Geithner a declarat ca investitorii din intreaga lume apeleaza la titluri de stat americane si la active denominate in dolari cand sunt ingrijorati de stabilitatea economiei mondiale.

Acest lucru reflecta "increderea de baza" in Statele Unite si in abilitatea tarii de a-si reveni din recesiunea mondiala, a mai spus el.

Agentia de evaluare financiara Moody's a anuntat saptamana trecuta ca ratingul titlurilor de stat americane va fi supus presiunilor in urmatoarea perioada, in cazul in care nu vor fi luate masuri suplimentare pentru reducerea deficitelor estimate pentru urmatorul deceniului.

Statele Unite intentioneaza sa reduca deficitul odata ce piata muncii isi va reveni, a spus Geithner.

Pe termen scut, acest lucru implica axarea pe cresterea economica. Oficialii americani sustin ca deficitul se va reduce in urmatorii patru ani, in contextul in care din ce in ce mai multi americani isi vor gasi locuri de munca, iar cresterea economica va accelera. 

#trezorerie, #rating, #sua, #moodys , #Stiri International