Franta a extradat un fost demnitar rus, acuzat de deturnarea a peste 400 de milioane de euro

Joi, 03 Ianuarie 2019, ora 21:53
883 citiri
Franta a extradat un fost demnitar rus, acuzat de deturnarea a peste 400 de milioane de euro
Foto: Arhiva Crimerussia.com

Surse din Justitia rusa au anuntat ca Franta a extradat in sfarsit - dupa 5 ani de procese - un fost demnitar moscovit acuzat in Rusia de deturnarea a peste 400 de milioane de euro, transmite AFP.

Alexei Kuznetov, fost ministru de Finante in regiunea Moscova, a fost extradat in Rusia, insotit de angajati ai serviciilor penitenciare ruse si ai biroului rus al Interpol, a anuntat Parchetul general de la Moscova.

Kuznetov este acuzat ca, in perioada 2005-2008, a cumparat creante garantate de stat ale unor intreprinderi si a obtinut imprumuturi pe care ulterior nu le-a mai returnat, ci a deturnat banii.

Asa ar fi pagubit Kuznetov statul cu circa 14 miliarde ruble (peste 400 de milioane de euro) . Banii ar fi fost "spalati" in afaceri imobiliare, in special prin achizitionarea a doua hoteluri la Courchevel, in Franta. Intre timp, imobilele i-au fost confiscate lui Kuznetov de justitia franceza.

Fostul ministru rus a fost arestat in apropiere de Saint-Tropez inca din iulie 2013 avand asupra sa cinci pasapoarte pe nume diferite. El a contestat timp de cinci ani extradarea sa in fata diverselor instante din Franta.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Alexei Kuznetov extradat Franta, #ministru corupt rus extradat Franta, #rus coruptie extradare Franta , #Stiri International