Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Rusia susține că a încheiat 2022 cu un excedent de cont curent de 227 miliarde de dolari, dublu cumparativ cu anul precedent

Rusia susține că a încheiat 2022 cu un excedent de cont curent de 227 miliarde de dolari, dublu cumparativ cu anul precedent

Excedentul de cont curent al Rusiei a atins o valoare record de peste 227 miliarde de dolari în 2022, susține marţi, 17 ianuarie, Banca Centrală a Rusiei, în condiţiile în care scăderea importurilor şi exporturile robuste de petrol şi gaze au permis ca valuta să continue să intre în ţară, în pofida eforturilor Occidentului de a izola economia rusească, informează Reuters.

În 2022, excedentul de cont curent al Rusiei, diferenţa dintre toţi banii care intră în ţară prin schimburi comerciale, investiţii şi transferuri, şi banii care ies din ţară, a fost de 227,4 miliarde de dolari, în creştere de 86% faţă de 2021.

Importurile Rusiei au scăzut dramatic anul trecut, pe fondul exodului firmelor occidentale, după ce Vestul a impus sancţiuni extinse Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Kremlinul a încercat să înlocuiască veniturile pierdute ca urmare a diminuării exporturilor de petrol şi gaze spre Europa, prin redirecţionarea lor spre China, India şi alte ţări asiatice.

Datele publicate anterior de Administraţia vamală chineză arată că schimburile comerciale dintre Rusia şi China au atins anul trecut o valoare record de 190 de miliarde de dolari.

Pe măsură ce importurile au scăzut, balanţa comercială a Rusiei, diferenţa dintre exporturile şi importurile totale, a urcat până la 282,3 miliarde de dolari în 2022, în creştere semnificativă faţă de 170,1 miliarde de dolari în 2021.

Banca Centrală a Rusiei a precizat că preţurile mari la materiile prime pe întreaga perioadă a anului 2022 au permis creşterea excedentului de cont curent, în timp ce importurile şi-au revenit uşor în a doua jumătate a anului.

Veniturile realizate de Rusia din exporturi ar urma să fie supuse la noi presiuni în 2023, când ar urma să intre pe deplin în vigoare sancţiunile impuse de Occident şi Japonia pentru ţiţeiul rusesc. Începând cu data de 5 februarie, Grupul principalelor economii ale lumii (G7) urmează să extindă embargoul privind ţiţeiul şi asupra produselor rafinate ruseşti. Analiştii estimează că asta ar putea duce la o diminuare a producţiei de petrol a Rusiei cu până la un milion de barili pe zi în primul trimestru din 2023.

Potrivit unui înalt oficial rus, prognozele pentru acest an arată că producţia de produse petroliere ar putea scădea până la 230 milioane de tone, de la 272 milioane de tone. ...citeste mai departe despre "Rusia susține că a încheiat 2022 cu un excedent de cont curent de 227 miliarde de dolari, dublu cumparativ cu anul precedent" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 94 ori
Citeste mai multe despreRusia excedent record bani