Descoperiri importante in domeniul nuclear - surse de energie mai ieftine si mai "verzi"

Joi, 16 Octombrie 2014, ora 13:20
1593 citiri
Descoperiri importante in domeniul nuclear - surse de energie mai ieftine si mai "verzi"
Sursa foto: Reuters/Lockheed

Lockheed Martin Corp a facut o descoperire importanta in proiectul de cercetare din fuziunea nucleara, iar primul astfel de reactor, destul de mic incat sa poata fi transportat intr-un camion, va fi gata in zece ani.

Tom McGuire, seful proiectului, a spus ca lucreaza impreuna cu echipa sa de circa patru ani la dezvoltarea acestei tehnologii, iar acum sunt in cautarea de potentiali parteneri, atat privati, cat si guvernamentali, care sa ii sustina, scrie Reuters.

Lucrarile initiale au demonstrat fezabilitatea construirii unui reactor de 100 MW, care masoara in jurul a trei metri si care poate fi transportat cu un camion, fiind de 10 ori mai mic decat un reactor folosit in prezent.

Lockheed, care este cel mai mare furnizor al Pentagonului, a anuntat ca va construi si testa un reactor de fuziune compact in mai putin de un an, iar prototipul va fi gata in cinci ani.

In ultimii ani, Lockheed s-a implicat tot mai mult in proiecte privind noi surse de energie, cum ar fi si energia oceanica, in incercarea de a compensa scaderea cheltuielilor militare din SUA si Europa.

Cercetarile Lockheed din domeniul fuziunii ar putea contribui la identificarea noilor surse de energie, pe fondul cresterii conflictelor si a cresterii cu 40-50% a consumului de energie in anii urmatori, a spus McGuire.

Descoperirea celor de la Lockheed ar putea fi un pas urias in domeniul in care sunt implicati foarte multi cercetatori, dar in care inca nu s-a facut, inca, nicio descoperire importanta. Aceasta tehnologie incearca sa exploateze energia obtinuta prin fuziunea nucleara, cand atomii se combina intr-o forma mai stabila.

Fuziunea nucleara, mai eficienta si mai "verde"

Procesul de fuziune nucleara genereaza mai putine reziduuri decat centralele energetice pe carbune prin folosirea deuteriului si tritiului pe post de compustibil, si poate genera de 10 milioane de ori mai multa energie decat aceeasi cantitate de combustibili fosili, a mai precizat compania americana.

Deuteriul, un izotop foarte dens al hidrogenului, este gasit in adancul oceanelor, iar tritiul, in zacamintele de litiu. Noile reactoare ar putea elimina complet generarea de reziduuri radioactive.

Lockheed a subliniat faptul ca poate proiecta, construi si testa un astfel de reactor in cel mult un an, care poate deveni operational in zece ani. Un astfel de mic reactor ar putea alimenta cu energie navele marinei militare americane, ceea ce ar elimina infrastructura necesara pentru alimentarea cu combustibil.

In prezent, SUA foloseste reactoare nucleare pentru alimentarea cu energie a submarinelor si port-avioanelor, insa tehnologia utilizata, fisiunea, necesita inlocuirea acestora dupa un anumit timp, "ceea ce face ca proiectul nostru sa fie foarte interesant si o posibila solutie in timp", explica McGuire.

#fuziune nucleara, #lockheed energie, #descoperire fuziune , #Stiri International