De teama Rusiei, Macedonia se gandeste sa-si schimbe pana si numele ca sa intre in NATO

Marti, 13 Iunie 2017, ora 10:05
1271 citiri
De teama Rusiei, Macedonia se gandeste sa-si schimbe pana si numele ca sa intre in NATO
Foto: Twitter/Nikola Dimitrov

Macedonia ia in considerare schimbarea numelui, pentru a putea adera la NATO, a anuntat ministrul de Externe din aceasta tara.

Intr-un interviu acordat Financial Times, Nikola Dimitrov, care a preluat functia in urma cu doua saptamani, a declarat ca deocamdata se iau in considerare mai multe variante pentru un nou nume al tarii si ca cel final se va stabili doar in urma unui referendum, arata Evening Standard.

Disputa cu privire la nume este cu Atena, Grecia avand o provincie care se numeste tot Macedonia, si tine de la inceputul anilor '90, cand micul stat din Balcani si-a declarat independenta.

Ministrul macedonean de Externe a spus ca saptamana aceasta vor avea loc intalniri cu mai multi oficiali greci. Acestora li se va pune problema asa: "Grecia sa se gandeasca ce fel de vecin vrea - unul stabil, prietenos, care sa contribuie la democratie si actul justitiei?".

Aderarea Macedoniei la NATO ar avea loc in contextul in care Rusia cauta sa-si mareasca influenta in Balcani. Anul trecut, Kremlinul s-ar fi implicat intr-o tentativa de lovitura de stat in Muntenegru, fapt negat de Moscova.

In ultimii ani, si alte state din regiune, ca Muntenegru, Croatia si Slovenia, s-au alaturat NATO. O extindere a aliantei este vazuta insa cu ochi rai de catre Rusia.

Muntenegrul a devenit oficial cel de-al 29-lea stat membru al NATO ...citeste mai departe despre "De teama Rusiei, Macedonia se gandeste sa-si schimbe pana si numele ca sa intre in NATO" pe Ziare.com

#Macedonia schimba nume, #Macedonia NATO, #Rusia influenta Balcani, #Macedonia disputa Grecia , #Stiri International