Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cum creste Franta salariul minim: Cei singuri primesc cei mai putini bani

Cum creste Franta salariul minim: Cei singuri primesc cei mai putini bani
Majorarea cu 100 de euro a salariului minim interprofesional din Franta presupune "o crestere masiva a primei de activitate" care va fi varsata "de la 5 februarie pentru a completa salariul din ianuarie", a anuntat premierul francez Edouard Philippe intr-un interviu acordat ziarului Les Echos publicat duminica seara.

Aceasta crestere nu ii va afecta deci pe toti salariatii cu salariul minim, intrucat prima de activitate tine cont de venitul total pe gospodarie, dar "vom mari numarul gospodariilor eligibile, care va creste de la 3,8 milioane la 5 milioane", a precizat prim-ministrul francez.

"Aceasta reforma merge dincolo de persoanele cu salariul minim: toti salariatii celibatari fara copil vor castiga 100 de euro in plus pana la un venit net de 1.560 de euro. Mamele celibatare cu un copil, si sunt numeroase, vor putea primi prima pana la un salariu de 2.000 de euro. Un cuplu cu doi copii, dintre care unul cu salariul minim, iar celalalt cu 1.750 de euro, vor avea veniturile marite cu 200 de euro", explica Edouard Philippe.

Nu toate salariile in jurul salariului minim vor fi deci marite, cum a promis totusi guvernul in ultimele zile, noteaza AFP.

"Poate parea surprinzator, dar 1,2 milioane de salariati in jurul castigului minim se afla in 30% dintre gospodariile franceze cele mai instarite. Obiectivul nostru este de a spori puterea de cumparare a gospodariilor din clasa de mijloc, ceea ce au cerut 'vestele galbene', si in acest context a tine cont de ansamblul veniturilor nu mi se pare scandalos", a spus Edouard Philippe.

"Am preferat aceasta solutie unei scaderi a cotizatiilor salariale, care era mai incorecta si care a fost deja cenzurata de Consiliul constitutional. Este propunerea guvernului dar, normal, o vom dezbate in Parlament", a adaugat el.

Edouard Philippe nu a precizat valoarea cresterii primei de activitate, dar se va tine cont de cresterea automata a salariului minim din ianuarie si ar urma sa fie de circa 80 de euro.

Supusa unor conditii, in special legata de resurse, prima de activitate este destinata celor care castiga intre 0,5 si 1,2 din salariul minim.

Circa 2,6 milioane de persoane beneficiaza in prezent de prima de activitate, dar multe persoane care ar putea sa o pretinda nu o solicita.

"In final, trebuie de asemenea depuse eforturi pentru a face aceasta prima de activitate mai usor de inteles si mai automata", a recunoscut prim-ministrul. ...citeste mai departe despre "Cum creste Franta salariul minim: Cei singuri primesc cei mai putini bani" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 681 ori
Citeste mai multe despreFranta majorare salariu minim