Donald Trump ”iertat” de Facebook și Instagram. Condițiile puse de compania Meta fostului președinte american

Joi, 26 Ianuarie 2023, ora 07:45
142 citiri
Donald Trump ”iertat” de Facebook și Instagram. Condițiile puse de compania Meta fostului președinte american
FOTO Twitter

Conturile de Facebook şi Instagram ale fostului preşedinte american Donald Trump vor fi din nou active, după ce a fost suspendate timp de de doi ani, după asaltul susţinătorilor săi asupra Capitoliului..

Compania de social media a precizat într-o postare pe blog că a "pus în aplicare noi măsuri de protecţie pentru a descuraja repetarea infracţiunilor".

"În cazul în care domnul Trump postează în continuare conţinut care încalcă legea, conţinutul va fi eliminat şi va fi suspendat pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi doi ani, în funcţie de gravitatea încălcării", a scris Nick Clegg, preşedintele Meta pentru afaceri globale, în postarea de pe blog.

Donald Trump a declarat că va candida din nou la Casa Albă în 2024, or Facebook şi Instagram sunt vehicule cheie pentru campania politică şi de strângere a fondurilor.

În noiembrie, el a redobândit accesul la Twitter, cândva megafonul său favorit în online, iar la câteva săptămâni după aceea a declarat că se află în discuţii cu Meta pentru a reveni şi pe Facebook.

Decizia de a-l interzice pe Trump a fost una polarizantă pentru Meta, cea mai mare companie de social media din lume, care înainte de suspendarea lui Trump nu blocase niciodată contul unui şef de stat în exerciţiu pentru încălcarea regulilor sale de conţinut.

Compania a revocat pe termen nedefinit accesul lui Trump la conturile sale de Facebook şi Instagram după ce a eliminat două dintre postările sale din timpul revoltei din ianuarie 2021, inclusiv un videoclip în care a reiterat afirmaţia sa falsă privind frauda electorală generalizată de la alegerile prezidenţiale din 2020. ...citeste mai departe despre "Donald Trump ”iertat” de Facebook și Instagram. Condițiile puse de compania Meta fostului președinte american" pe Ziare.com

Cât câștigă Facebook din publicitatea electorală, după ce a redus drastic recomandările pentru știri politice
Cât câștigă Facebook din publicitatea electorală, după ce a redus drastic recomandările pentru știri politice
Retragerea Meta de pe zona politică a dus la picajul implicării utilizatorilor pentru postările presei şi ale partidelor aflate în campanie. Asta în timp ce compania aproape că și-a dublat...
#Donald Trump, #reactivare, #Conturi, #Facebook, #Instagram , #Stiri International