Conservatorii premierului britanic Boris Johnson au declarat ca, din ianuarie 2021, vor pune capat tratamentului preferential pentru imigrantii proveniti din Uniunea Europeana daca vor castiga alegerile parlamentare de pe 12 decembrie, transmite duminica Reuters.
Nivelul imigratiei si ingrijorarile legate de presiunea pusa de acesta asupra serviciilor publice au fost un puternic factor motivational pentru votul in favoarea Brexit-ului la referendumul din 2016.
Stabilind detaliile politicii lor in domeniul imigratiei in perspectiva alegerilor din decembrie, conservatorii au spus ca, dupa Brexit, cetatenii UE vor trebuie sa astepte in mod normal cinci ani inainte de a avea acces la plati sociale, comparativ cu trei luni in prezent.
"Intrucat iesim din UE, avem o noua oportunitate pentru echitate si sa facem astfel incat toti cei care vin aici sa fie tratati la fel. Vom face sistemul nostru de imigratie egal", a declarat Boris Johnson.
Conservatorii au mai spus ca vor majora suprataxa internationala platita de imigranti pentru a avea acces la Serviciul National de Sanatate (NHS) de la 400 lire sterline la 625 lire sterline incepand de anul viitor, si o vor extinde la toti lucratorii straini, inclusiv la cei din UE dupa ce libertatea de circulatie va inceta in ianuarie 2021.
Prin aceasta masura, Partidul Conservator se asteapta ca se vor strange peste 500 milioane de lire anual.
Conservatorii mai prevad si ca marea majoritate a celor care vor dori sa vina sa lucreze in Marea Britanie vor avea nevoie de o oferta de munca, indiferent din ce parte a lumii sunt, exceptie facand oamenii de stiinta cu inalta calificare si persoanele care vor sa inceapa o afacere.
Predecesorii lui Boris Johnson, David Cameron si Theresa May, au fost criticati intens pentru ca nu si-au respectat promisiunea de a reduce migratia neta anuala la sub 100.000 de persoane. Potrivit statisticii oficiale publicate in august, cifra a fost de peste doua ori mai mare.
Conservatorii au promis ca vor introduce dupa Brexit un sistem de imigratie pe baza de puncte.
"Nu vom fixa o tinta arbitrara", a declarat ministrul de externe Dominic Raab la BBC TV, intrebat cat de mult intentioneaza partidul sau sa reduca imigratia.
"Ceea ce vom face este sa ne asiguram ca guvernul si parlamentul au luat controlul asupra imigratiei, asa incat sa obtinem avantajele, beneficiile (...) si sa controlam costurile si presiunile", a adaugat el. ...citeste mai departe despre "Conservatorii din Marea Britanie vor taxe mai mari pentru imigrantii din UE si limitari drastice pe piata muncii" pe Ziare.com