Bulgaria vrea sa deschida sezonul turistic estival la 1 iulie

Marti, 28 Aprilie 2020, ora 15:52
875 citiri
Bulgaria vrea sa deschida sezonul turistic estival la 1 iulie
Foto: Arhiva Pixabay

Autoritatile bulgare planuiesc sa deschida la 1 iulie sezonul turistic estival, in contextul crizei care afecteaza puternic acest domeniu din cauza pandemiei de coronavirus, a anuntat marti ministrul turismului bulgar, Nikolina Anghelkova, informeaza TASS.

"Criza din domeniul turismului are un caracter fara precedent. Este important sa unim eforturile guvernului, autoritatilor locale si reprezentantilor businessului pentru a iesi din aceasta criza. Bulgaria are posibilitati turistice bogate, de aceea sper ca in final aceasta criza ne va face pe toti mai puternici. Din 15 iunie, si posibil chiar mai devreme, vor incepe pregatirile, iar de pe 1 iulie intentionam sa deschidem sezonul turistic estival", a spus Anghelkova.

Aceasta a subliniat ca turismul este o parte importanta a economiei bulgare, iar pentru a restabili domeniul Bulgaria se va orienta in acest an spre dezvoltarea turismului intern.

De asemenea, potrivit TASS, ea a declarat ca "se discuta problema inlesnirii regimului de vize pentru oaspetii traditionali din Turcia si Rusia".

Activitatea turistica din Bulgaria a fost suspendata pe 17 martie, iar de pe 19 martie, la ordinul ministrului sanatatii Kiril Ananiev tara si-a inchis frontierele pentru cetatenii tarilor afectate de coronavirus, inclusiv statele din UE, in afara celor care tranziteaza teritoriul Bulgariei.

Nikolina Anghelkova a precizat ca planurile pentru restabilirea domeniului turistic vor fi prezentate in viitorul apropiat celulei operative pentru combaterea COVID-19.

Hotelurile, restaurantele si cafenelele din statiunile Bulgariei vor functiona cu respectarea masurilor antiepidemice.

Potrivit celui mai recent bilant, numarul de persoane contaminate in Bulgaria este de 1.387, in timp ce 58 de oameni au decedat si alti 222 s-au vindecat. ...citeste mai departe despre "Bulgaria vrea sa deschida sezonul turistic estival la 1 iulie" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#sezon estival Bulgaria coronavirus , #Stiri International