Berlinul strange cu usa Moscova: Daca tolerati copii ucisi prin gazare, nu veti convinge pe nimeni sa va ajute in Siria

Joi, 13 Aprilie 2017, ora 09:45
2786 citiri

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a declarat ca Rusia nu poate fi un partener international respectat si nici nu poate cere altor tari sa puna umarul la reconstructia Siriei macinate de razboi atata vreme cat tolereaza copii ucisi de arme chimice.

Prin vocea ministrului, Rusia a fost avertizata ca trebuie sa vina la masa negocierilor daca vrea sa convinga vreo alta tara sa participe la reconstructia Siriei, arata The Independent. Si pentru asta, trebuie sa se asigure ca "copiii nu mai sunt ucisi prin gazare", transmite Sigmar Gabriel.

Legat de conflictul din Siria, oficialul german e de parere ca acesta nu poate fi solutionat peste noapte.

Declaratia are loc pe fondul vizitei secretarului de Stat american Rex Tillerson la Moscova, care a incercat sa convinga Rusia sa-si slabeasca sprijinul pentru dictatorul sirian Bashar al-Assad.

Ministrul german a dat de inteles ca e posibil ca Occidentul sa se implice in ajutorarea Siriei, dar numai cu conditia sa existe schimbari acolo. "In primul rand, Siria nu va fi reconstruita atata vreme cat nu exista schimbari", a mai spus Gabriel.

Oficialul de la Berlin e convins ca politicienii rusi si civilii nu mai vor sa vada "imagini cu mame si tati ducandu-si pe brate copiii ucisi de gazele otravitoare".

Acesta a cerut ca la tratativele legate de Siria sa ia parte si Rusia, SUA, Iranul si Arabia Saudita.

Americanii i-au interceptat pe sirieni cand planuiau atacul chimic. Se pare ca rusii nu stiau nimicDe ce sustine Putin Siria si pe presedintele sau, Bashar al AssadPutin nu se lasa impresionat de copiii ucisi in Siria: Rusia a blocat prin veto o noua rezolutie ONU impotriva lui Assad dupa atacul chimic ...citeste mai departe despre "Berlinul strange cu usa Moscova: Daca tolerati copii ucisi prin gazare, nu veti convinge pe nimeni sa va ajute in Siria" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Sigmar Gabriel Rusia Siria, #Rusia reconstructie Siria, #Germania Rusia atac chimic Siria, #Germania Rusia sprijin Assad , #Stiri International