Benjamin Netanyahu isi anuleaza vizita in SUA din cauza crizei politice din tara

Miercuri, 18 Septembrie 2019, ora 19:37
662 citiri
Benjamin Netanyahu isi anuleaza vizita in SUA din cauza crizei politice din tara
Foto: Arhiva Facebook/Benjamin Netanyahu

Premierul israelian Benjamin Netanyahu si-a anulat deplasarea prevazuta la Adunarea Generala a Natiunilor Unite din cauza "contextului politic" in Israel, au indicat miercuri pentru AFP surse oficiale.

Acest anunt intervine a doua zi dupa alegerile legislative israeliene care nu au permis departajarea unui castigator intre Netanyahu si rivalul sau Benny Gantz, amenintand astfel viitorul politic al prim-ministrului israelian, aflat la putere de un deceniu.

Dupa numararea a peste 90% din buletinele de vot, potrivit presei israeliene, partidul sau Likud si formatiunea centrista Kahol Lavan ("albastru-alb") a lui Gantz obtin 31, respectiv 32 de locuri din cele 120 ale Knessetului, parlamentul israelian, si nu reusesc nici macar cu aliatii lor sa depaseasca pragul celor 61 de deputati pentru a obtine o majoritate.

Au fost initiate negocieri intre diferite partide cu scopul de a se forma un guvern de coalitie si de a se evita astfel noi alegeri.

In urma alegerilor legislative din aprilie, cu rezultat aproape similar, Netanyahu nu reusise sa formeze o coalitie pentru a se mentine la putere si a provocat astfel noi alegeri.

Presedintele israelian Reuven Rivlin a indicat ca doreste sa evite organizarea unui al treilea scrutin in scurt timp, privilegiind astfel de fapt consultari intre partide pentru a se ajunge la un compromis.

Benjamin Netanyahu urma in special sa se intalneasca cu presedintele american Donald Trump saptamana viitoare in marja Adunarii Generale a ONU pentru a discuta despre un posibil tratat de aparare comuna si astfel a "cimenta alianta exceptionala intre cele doua tari ale noastre", declarase in acest weekend Trump.

"Astept cu nerabdare intalnirea noastra la ONU pentru a face sa avanseze un Tratat de aparare istoric intre SUA si SUA", raspunsese pe Twitter Netanyahu. ...citeste mai departe despre "Benjamin Netanyahu isi anuleaza vizita in SUA din cauza crizei politice din tara" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Benjamin Netanyahu anuleaza vizita SUA ONU, #criza politica Israel 2019 , #Stiri International