Banca Mondiala le recomanda noilor membri ai UE sa ia exemplu de la Georgia

Marti, 07 Februarie 2012, ora 11:09
1055 citiri
Banca Mondiala le recomanda noilor membri ai UE sa ia exemplu de la Georgia

Banca Mondiala (BM) a publicat un studiu dedicat experientei Georgiei in ceea ce priveste desfasurarea reformelor ultraliberale in perioada 2003-2011.

Principala concluzie a autorilor este aceea ca, in pofida caracterului unic al rezultatelor, "metodele tehnologice" ale echipei lui Mihail Saakasvili pot fi preluate si de alte tari, noteaza cotidianul rus Kommersant.

Studiul "Lupta anticoruptie in sectorul de stat: cronografia reformei in Georgia" a fost publicat de BM la sfarsitul lui ianuarie 2011.

Studiul incearca sa analizeze si sa fixeze metodele care i-au permis echipei lui Saakasvili sa aduca structurile de stat la un nivel de eficienta egal sau chiar mai bun decat cel existent in structurile de stat ale unor noi membri ai Uniunii Europene.

Astfel, potrivit studiului realizat de BM si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si dedicat economiilor in tranzitie, coruptia din sistemul de invatamant este constatata in Georgia de 5% dintre respondenti, comparativ cu 4% in noile state membre ale UE.

Specialistii BM evidentiaza drept "factor important" care a permis desfasurarea cu succes a reformelor in Georgia "strategia informationala deschisa si caracterul public al tuturor actiunilor anticoruptie".

Succesul strategiei generale adoptata de Georgia este evaluat ca fiind extrem de ridicat chiar si conform criteriilor mondiale, insa nu este considerat unic. In orice caz, pentru sectorul de stat reformele georgiene sunt, in opinia BM, "nespecifice" si "transferabile".

In ceea ce priveste "ciclul georgian al reformelor" acesta, in calitate de tehnologie, poate fi usor adaptat la alte tari, insa cu conditia "increderii timpurii" a populatiei fata de programul deja demarat.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#banca mondiala, #georgia studiu, #banca mondiala georgia , #Stiri International