Autoritatile din Marea Britanie le promit studentilor din UE ca nu vor creste taxele de scolarizare. Cel putin in 2019

Luni, 02 Iulie 2018, ora 20:38
609 citiri
Autoritatile din Marea Britanie le promit studentilor din UE ca nu vor creste taxele de scolarizare. Cel putin in 2019
Foto: Facebook Damian Hinds

Studentii din Uniunea Europeana care doresc sa mearga la o universitate din Anglia, Tara Galilor sau Scotia vor fi tratati la fel ca si studentii britanici dupa Brexit, a declarat secretarul pentru Educatie, Damian Hinds, citat de BBC.

Anuntul ii vizeaza momentan pe studentii care vor incepe cursurile in toamna anului 2019. Acestia vor plati aceleasi taxe de scolarizare ca studentii britanici si accesul la burse si alte tipuri de ajutor financiar va ramane neschimbat.

Decizia va ramane in vigoare pe toata durata scolarizarii lor. Acelasi lucru a fost anuntat luni si de guvernul din Tara Galilor.

Damian Hinds a declarat ca doreste sa ofere studentilor "claritate si siguranta".

Guvernul scotian a facut o promisiune asemanatoare studentilor din Uniunea Europeana, garantand ca pentru studentii care incep cursurile in toamna anului 2019, conditiile vor ramane aceleasi. In Scotia nu se plateste o taxa de scolarizare.

Pentru reprezentantii universitatilor, care sunt ingrijorati de numarul studentilor care vor aplica si posibilele probleme financiare, anuntul de luni promite ca nu vor exista schimbari majore in procesul de recrutare din toamna anului 2019, dupa Brexit.

In urma Brexitului, universitatile din Marea Britanie spera sa primeasca acelasi buget pentru cercetare ca si pana acum, de 89 de miliarde de lire.

Pana acum nu a fost luata o decizie pe termen lung in ceea ce priveste soarta studentilor Uniunii Europene in Marea Britanie si invers, dupa iesirea Marii Britanii din Blocul comunitar.

Daca studentii din UE vor fi tratati ca si cei de peste ocean, taxele de scolarizare vor fi mult mai mari si cel mai probabil vor impiedica multi studenti sa aleaga Marea Britanie pentru studiile universitare. ...citeste mai departe despre "Autoritatile din Marea Britanie le promit studentilor din UE ca nu vor creste taxele de scolarizare. Cel putin in 2019" pe Ziare.com

#taxe scolarizare studenti UE Brexit , #Stiri International