Alegeri in Italia, pe fondul nemultumirii fata de imigranti: Cozi imense la sectiile de vot, prezenta este estimata la 70%

Duminica, 04 Martie 2018, ora 18:37
1075 citiri
Alegeri in Italia, pe fondul nemultumirii fata de imigranti: Cozi imense la sectiile de vot, prezenta este estimata la 70%
Foto: captura Twitter

Votantii din Roma au fost descurajati de cozile lungi de la sectiile de votare organizate pentru alegerile parlamentare.

"Ne vom intoarce mai tarziu, poate spre seara, coada era prea mare acum", a spus Sandra, care a venit sa voteze impreuna cu sotul si cu copilul lor de doi ani, potrivit News.ro.

Andrea Bramante, in varsta de 29 de ani, a spus ca a votat pentru Partidul Democrat: "Am incercat sa nu ma uit la televizor in ultima luna. Sunt convins ca Matteo Renzi si premierul Paolo Gentiloni au fost cei mai activi in conducerea tarii".

Domenico, in varsta de 40 de ani, a votat pentru Miscarea 5 Stele: "Sunt curios sa vad ce ar putea face la guvernare. Si cred ca este singura grupare politica care ar aduce o schimbare".

Tot in Roma, o sectie de votare a fost inchisa temporar dupa ce unul dintre votanti i-a avertizat pe organizatori ca numele candidatilor de pe buletinele de vot erau gresite.

Matteo Renzi, liderul Partidului Democrat, a votat in Florenta spunand pe Twitter: "Tocmai am votat acasa la Florenta. O zi buna tuturor, traiasca democratia!".

Liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini, a promis ca va tine lumea la curent pe Facebook, iar pe Twitter a postat o poza cu el stand intr-un leagan alaturi de descrierea: "Soare, un leagan... si votati cu Lega. Scrieti in comentarii unde ati votat sau unde veti vota. Nu uitati sa puneti un, x' pe simbolul Lega. Daca toti suntem dedicati, vom castiga".

De asemenea, Paolo Gentiloni, actualul prim-ministru si membru al Partidului Democratic, a votat la Roma.

Si ministrul Agriculturii, Maurizio Martina, a anuntat pe Twitter ca si-a exercitat dreptul la vot. Martina, membru al Partidului Democrat, a condus campania "Facute in Italia" pentru alimente ca pastele sau rosiile. Miscarea nu a fost primita bine de Comisia Europeana.

Co-fondatorul Miscarii Cinci Stele, comediantul Beppe Grillo, a spus pe blogul sau ca miscarea este diferita fata de celelalte partide despre care a spus ca incearca sa supravietuiasca cu orice pret, "poluand" astfel scena politica.

Grillo, care s-a retras din miscare si il sustine pe actualul lider Luigi Di Maio, a spus ca rolul sau este sa se asigure ca partidul ramane "biodegradabil".

Conform ultimelor estimari al YouTrend, un sondator de opinie italian, prezenta la vot va ajunge la 65-70%.

Incident la sectia de vot: O femeie s-a urcat pe urna, topless, in fata lui Berlusconi: "Ai expirat!" (Video)Berlusconi ar putea conduce din umbra Italia, ...citeste mai departe despre "Alegeri in Italia, pe fondul nemultumirii fata de imigranti: Cozi imense la sectiile de vot, prezenta este estimata la 70%" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#alegeri Italia cozi vot, #alegeri generale Italia imigranti , #Stiri International