90% dintre catalanii care au votat sunt pentru independenta fata de Spania. 844 de oameni au fost raniti in violente

Luni, 02 Octombrie 2017, ora 07:06
925 citiri

Guvernul regiunii autonome Catalonia a anuntat, luni, ca 90% dintre catalanii care au votat s-au pronuntat in favoarea independentei fata de Spania in cadrul referendumului din 1 octombrie, dupa numararea a peste 2,2 milioane de voturi.

Jordi Turull, purtatorul de cuvant al guvernului Cataloniei, a precizat ca 2.262.424 de voturi au fost numarate in total.

2.020.144 (90,09%) de participanti la referendum au votat "Da" la intrebarea privind independenta fata de Spania, 176.565 (7,87%) au votat "Nu", 45.586 (2,03%) de buletine de vot au fost nestampilate, iar 20.129 (0,89%) de voturi au fost declarate nule.

Executivul regional al Cataloniei a mai precizat ca alte aproximativ 770.000 de persoane nu au putut sa voteze, intrucat sectiile de votare din scolile aferente zonelor in care se aflau au fost inchise.

"Vom pune in aplicare mandatul democratic pe care l-am primit astazi din partea cetatenilor", a precizat Oriol Junqueras, vicepresedintele regiunii autonome Catalonia.

Guvernul regional a precizat ca aproximativ 15.000 de voturi urmeaza sa mai fie contorizate. Prezenta la referendum este de aproximativ 42,3%, in conditiile in care sunt 5,34 milioane de persoane cu drept de vot in Catalonia.

Iata cum s-a desfasurat votul de duminica - Scene de o violenta incredibila la referendumul pentru independenta Cataloniei

Serviciile de urgenta catalane au anuntat ca 844 de persoane au fost ranite in urma incidentelor violente care au avut loc intre Politie si sustinatorii independentei. Toate cele 844 de persoane au primit ingrijiri medicale fie la fata locului, fie in spitale.

Dintre acestea, 355 au fost ranite la Barcelona, unde au avut loc cele mai multe ciocniri intre protestatari si fortele de ordine care aveau ca misiune oprirea procesului electoral.

Peste 40 de sindicate si asociatii din Catalonia fac demersuri pentru o greva la nivel regional in cursul zilei de marti, in semn de protest fata de represiunea majora din partea politiei la referendumul de independenta.

Cele mai importante sindicate din Spania condamna "incalcarea grava a drepturilor si libertatilor" cetatenilor Cataloniei in cursul zilei de 1 octombrie.

Guvernul Cataloniei a anuntat organizarea unei sedinte extraordinare pentru luni, de la ora locala 10:30 (11:30, ora Romaniei), pentru a studia rezultatele referendumului de independenta si pentru a decide actiunile urmatoare.

"Este impresionant raspunsul cetatenilor. Legitimitate si demnitate!", a reactionat Ca ...citeste mai departe despre "90% dintre catalanii care au votat sunt pentru independenta fata de Spania. 844 de oameni au fost raniti in violente" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#referendum Spania Catalonia independenta, #independenta Catalonia Spania violente raniti , #Stiri International