Spania, urmatoarea victima a crizei datoriilor

Vineri, 11 Noiembrie 2011, ora 20:52
839 citiri
Spania, urmatoarea victima a crizei datoriilor

Spania ar putea fi urmatoarea victima a lipsei de incredere a investitorilor, din cauza dificultatilor tarii in a atinge tintele de reducere a deficitului bugetar, a economiei slabe si a problemelor din sectorul bancar, considera economisti si analisti citati de Financial Times (FT).

Din august, investitorii si analistii s-au concentrat asupra Italiei, iar in ultimele zile costurile de imprumut ale guvernului de la Roma au urcat la niveluri considerate nesustenabile pe termen lung. Randamentul obligatiunilor Spaniei a crescut, de asemenea, dar mai lent.

Diferenta dintre randamentul obligatiunilor Italiei si cel al titlurilor Germaniei a crescut peste cea dintre obligatiunile spaniole si cele germane pentru prima data in august, indicand ca Italia are o bonitate mai slaba decat Spania.

Declajul dintre Italia si Spania s-a accentuat, investitorii observand ca raportul dintre datoria Italiei si PIB este de aproape doua ori cat cel al Spaniei.

"Pentru moment, pietele financiare au incredere in Spania", potrivit unei note pentru investitori a grupului elvetian UBS. Investitorii asteapta ca guvernul care se va forma dupa alegerile din noiembrie sa implementeze reduceri si mai ambitioase de deficit.

"Nu suntem de acord cu aceasta viziune", scrie UBS.

Grupul elvetian este tot mai ingrijorat in privinta Spaniei din trei motive: derapaje ale planului de reducere a deficitului bugetar, posibilitatea unei recesiuni puternice si planuri de a ajuta bancile, insemnand un eventual transfer de pierderi catre stat.

Ministrul de Finante, Elena Salgado, a declarat, saptamana aceasta, ca prima de risc ceruta de investitori este mai mare decat merita tara, dar macar Spania sta mai bine decat alte tari din zona euro.

"Exista o recunoastere universala ca Spania se afla acum intr-o situatie mai buna ca alte tari", a spus Salgado.

Intrebarea este daca guvernul socialist al Spaniei poate pastra increderea pietelor financiare pana dupa alegerile programate pentru 20 noiembrie si daca urmatorul executiv, care va fi probabil format de Partidul Popular, poate continua, potrivit FT.

"Spania se afla intr-o situatie mai riscanta decat Italia", a declarat Jamie Dannhauser, analist la compania Lombard Street Research, intr-un comentariu, saptamana aceasta, referitor la cresterea puternica a randamentelor obligatiunilor Italiei.

Chiar daca indatorarea Spaniei raportata la PIB este redusa, mai mica decat cea a Germaniei, tara este departe de un surplus bugetar, iar datoria sectorului privat este impovaratoare.

"Este o spirala a datoriei private, consolidarii fiscale, cresterii lente si solvabilitatii bancilor care ameninta tarile de la periferia zonei euro", a adaugat Dannhauser.

Institutul National de Statistica de la Madrid a anuntat, vineri, ca economia tarii a stagnat in trimestrul al treilea fata de trimestrul anterior. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, PIB a urcat cu 0,8%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Spania masuri austeritate, #criza datorii suverane Spania , #Spania