Spania ingheata privatizarea aeroporturilor sale

Luni, 23 Ianuarie 2012, ora 17:30
2472 citiri
Spania ingheata privatizarea aeroporturilor sale
Aeroportul Barajas din Madrid

Guvernul spaniol a oprit procesul de privatizare pentru principalele doua aeroporturi ale tarii, privatizari de pe urma carora cabinetul precedent spera sa obtina 5,3 miliarde de euro, pentru a reduce datoria publica a Spaniei.

Ministrul Lucrarilor Publice, Ana Pastor, care anterior declarase ca actualul climat economic nu este favorabil unei vanzari de anvergura aeroporturilor, a declarat, luni, ca proiectul va fi inghetat, anunta Reuters.

Guvernul socialist aflat la putere pana in noiembrie a lansat anul trecut un proces de licitatie pentru concesiunea in proportie de 90%, pe o perioada de 20 de ani, a activelor AENA, autoritatea publica ce se ocupa cu exploatarea aeroporturilor, Barajas din Madrid si El Prat din Barcelona.

Pretul stabilit privind activele aeroportului Barajas se ridicau la 3,7 miliarde de euro, iar cele ale aeroportului El Prat fusesera fixate la 1,6 miliarde de lei, sume pe care guvernul precedent spera sa le foloseasca pentru a plati din datoria publica a tarii.

Sase consortii isi manifestasera interesul pentru Barajas si El Prat, printre investitorii implicati aflandu-se si grupul german Fraport, grupul spaniol Ferrovial si compania Aeroports de Paris.

Cu tot interesul investitorilor, guvernul Zapateor a fost nevoit sa amane privatizarea, deoarece candidatii la cumpararea aeroporturilor aveau dificultati de finantare a achizitiei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Barajas Madrid, #El Prat Barcelona, #privatizare aeroporturi, #Spania privatizare , #Spania