Spania: Creditele neperformante au atins un nou record in luna octombrie

Marti, 18 Decembrie 2012, ora 17:12
1446 citiri
Spania: Creditele neperformante au atins un nou record in luna octombrie

Procentul creditelor neperformante (NPL) aflate in portofoliul bancilor spaniole a ajuns in octombrie la un nou nivel record, arata datele comunicate marti de Banca Centrala a Spaniei, transmite Reuters.

Creditele neperformante (in principal credite imobiliare susceptibile de a nu putea fi rambursate) au urcat in octombrie la 189,6 miliarde de euro, cu 7,4 miliarde de euro mai mult decat in septembrie, astfel ca procentul NPL a crescut de la 10,7% in septembrie la 11,2% in octombrie.

In aceste conditii, procentul creditelor neperformante a inregistrat cel mai ridicat nivel de cand Banca Centrala a Spaniei a inceput publicarea datelor, in 1962.

Bancile spaniole se confrunta cu un nou val de credite neperformante pe masura ce guvernul de la Madrid implementeaza o serie de masuri dure de austeritate care vor agrava problemele cu care se confrunta deja gospodariile la rambursarea creditelor.

In plus, rata somajului din Spania, deja cea mai mare din UE, ar urma sa continue sa creasca, ceea ce va pune si mai multa presiune pe consumatori si gospodarii.

Spania (a patra economie din zona euro) continua sa sufere pe plan economic de pe urma consecintelor spargerii bulei speculative de pe piata imobiliara in 2008, care a provocat prabusire vanzarilor de locuinte cu 32,6% in 2008 si cu 17,8% in 2009. Se estimeaza ca in prezent exista in Spania aproximativ un milion si jumatate de locuinte nevandute (noi si vechi).

#credite neperformante Spania, #record credite neperformante, #criza banci Spania, #criza economica Spania, #masuri austeritate spania , #Spania