Directorul general al Santander, condamnat la opt luni de inchisoare cu suspendare

Luni, 17 Ianuarie 2011, ora 15:34
900 citiri
Directorul general al Santander, condamnat la opt luni de inchisoare cu suspendare

Directorul general al grupului bancar spaniol Santander a fost condamnat de o instanta de judecata din Spania la opt luni de inchisoare cu suspendare si interzicerea exercitarii profesiei de bancher, pentru autorizarea depunerii unei plangeri false impotriva unor clienti, transmite AFP, anunta Mediafax.

Condamnarea, care va fi facuta publica curand, vine in urma unor acuzatii potrivit carora in 1994 actualul director general al Santander, Alfredo Saenz, in acea perioada presedintele unei subsidiare a bancii, Banesto, a autorizat depunerea unei plangeri false contra unor clienti pentru recuperarea unor credite neplatite, potrivit publicatiei El Mundo.

Plangerea a avut ca urmare arestarea a trei persoane, care au stat cateva zile in inchisoare.

Saenz a fost condamnat la apel de Tribunalul Suprem la opt luni de inchisoare cu suspendare, la plata unei amenzi si la interdictia speciala de a mai exercita profesia de bancher, noteaza El Mundo.

Actiunile Santander au scazut cu 1,41%, pana la ora 8:50 GMT, pe bursa de la Madrid.

#Santander, #condamnare, #inchisoare , #Spania