Bugetarii din Spania protesteaza fata de reducerea salariilor

Marti, 08 Iunie 2010, ora 11:41
1399 citiri
Bugetarii din Spania protesteaza fata de reducerea salariilor

Angajatii din sectorul bugetar din Spania organizeaza marti o greva pentru a protesta fata de reducerea in medie cu 5% a salariilor lor, care va intra in vigoare luna aceasta, relateaza BBC, precizeaza NewsIn.

Reducerile fac parte din pachetul de masuri de austeritate impuse de Guvern, care vizeaza reducerea deficitului bugetar al tarii ce a crescut dupa aproape doi ani de recesiune.

Protestele, convocate de principalele sindicate din tara, intervin pe fondul unei crize europene a deficitelor care a izbucnit in Grecia.

Peste 2,5 milioane de spanioli lucreaza in sectorul public, iar sindicatele spera ca sute de mii de persoane vor participa la greva - de la medici la profesori, pompieri si angajati din administratiile locale.

In conditiile in care deficitul bugetar este in prezent de peste 11%, Guvernul este supus la presiuni din partea UE pentru a-si reduce cheltuielile. 

In aceste conditii, in luna mai, premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero a anuntat o reducere cu 5% a salariilor bugetarilor incepand din iunie. In plus, salariile vor fi inghetate in 2011.

De asemenea, vor fi facute reduceri importante de cheltuieli in investitiile publice si in ajutorul pentru dezvoltare. Unele pensii au fost inghetate.

Aceste reduceri fac parte dintr-un pachet de masuri de austeritate in valoare de 15 miliarde de euro, care vizeaza sa linisteasca pietele financiare si sa demonstreze ca Spania nu se indreapta spre o criza similara Greciei.

Dar sindicatele sunt nemultumite ca angajatii din sectorul public au de suferit si acuza Partidul Socialist ca incalca promisiuni facute anterior si ca ia masuri disperate in prezent, dupa ce luni la rand a subliniat ca Spania nu este afectata grav de criza economica.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bugetari, #reducere, #salarii, #sector, #bugetar , #Spania